Începând cu 10 septembrie 2018, firmele care fac investiţii de minim 3 mil. Euro în România, pot depune cerere pentru ajutoare de stat

0
292

Conform Ministerul Finanțelor Publice, începând cu 10 septembrie 2018, firmele care fac investiţii de minim 3 mil. Euro în România, pot depune cerere pentru ajutoare de stat, pentru stimularea afacerilor cu impact major în economie.

Astfel, condiționat de aprobarea și intrarea în vigoare a ordonanței de rectificare a legii bugetului de stat pe anul 2018, se vor putea depune cereri de finanțare prin schema de ajutor de stat 807/2014, iar obiectivul acesteia este reprezentat de dezvoltarea regională, prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, deoarece aceasta impactează în mod pozitiv mediul de afaceri, prin aportul adus la creşterea şi armonizarea economiei.

Astfel, se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale.

Bugetul schemei de ajutor de stat:

Schema de ajutor de stat este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii” din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale, iar valoarea maximă a schemei este de 4.070 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 925 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:

  1. a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada 2014-2020;
  2. b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat aprobat în baza acordurilor pentru finanţare emise, pentru perioada 2015 – 2023.

De asemenea, trebuie menţionat faptul că bugetul anual mediu al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro, urmând să fie stabilit prin legile bugetare anuale.

Mai mult decât atât, precizăm faptul că în funcţie de regiune, intensitatea maximă a ajutorului de stat poate să difere, înregistrându-se între 10% pentru Bucureşti şi 50% pentru Nord-Est/ Sud-Est/ Centru/ Sud-Muntenia/Nord-Vest/Sud-Vest Oltenia, respective 7,5 mil. euro şi 37.5 mil. euro.

Perioada de emitere a acordurilor de finantare:

Acordurile pentru finanţare în baza schemei pot fi emise până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale. Plata acestuia va fi efectuată între 2015 – 2023, în baza acordurilor pentru finanţare emise şi în limita creditelor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

ajutor de stat

Modificări importante:

  • Valoarea minimă a investiției s-a diminuat la 13,5 milioane lei (aprox. 3 milioane euro);
  • Bugetul mediu anual al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro;
  • Operatorul economic poate demara proiectul de investiții după depunerea cererii de acord pentru finanțare,
  • Cererile de acord pentru finanțare se depun în sesiune continuă până la data epuizării bugetului anual.
  • Planul de investiții va fi inclus în planul de afaceri al firmei și va fi structurat pe 3 mari categorii de active: construcții, mașini, utilaje, echipamente, linii tehnologice, active necorporale.
  • Se renunță la selecția pe bază de punctaj. Selecția se va face pentru cererile care îndeplinesc criteriile și condițiile de eligibilitate. De exemplu, valoarea minimă a investiției 3 milioane euro.
  • Firma va putea demara proiectul de investiții după depunerea cererii de acord pentru finanțare. Astfel, antreprenorul va putea  demara proiectul de investiții la o dată certă, conform planului său de afaceri.

Beneficiari:

Printre cei care pot solicita ajutorul de stat în baza acestei scheme, se încadrează întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderile în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Criterii de eligibilitate:

  • realizează o investiție inițială în România, în unul din domeniile de activitate eligibile;
  • nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
  • nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
  • au capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat
  • au capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei;
  • nu au efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanțare și, la momentul înregistrării cererii oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la 2 ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul.

[mailmunch-form id=”676665″]

Pe lângă acestea, pentru persoanele interesate de această oportunitate, prezentăm şi etapele Evaluării Cererii de acord pentru finanţare:

Etapa 1 – analiza din punct de vedere al conformității documentelor – termen 15 zile calendaristice – include:

  • Înregistrarea Cererii de acord pentru finanţare și a documentației anexate acesteia,
  • Verificarea existenței și conformității Cererii de acord pentru finanațare și a documentației anexate acesteia,
  • Solicitare de informații suplimentare în cazul în care se constată neconformitatea unor documente,
  • Elaborare notă de fundamentare și elaborare proiect Scrisoare de respingere în cazul în care se constată lipsa documentelor care trebuie să însoțească Cererea de acord pentru finanțare.

Etapa 2 – analiza din punct de vedere al eligibilității proiectului de investiții – termen 30 zile calendaristice – include:

  • Verificarea conformității documentelor transmise în urma solicitării de informații suplimentare, dacă este cazul,
  • Evaluarea Cererii de acord pentru finanţare și a documentelor anexate din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate,
  • Evaluarea viabilităţii proiectului de investiţii şi a eficienţei economice a întreprinderii pe baza informaţiilor şi documentelor prezentate în planul de afaceri,
  • Verificarea îndeplinirii efectului stimulativ al ajutorului de stat,
  • Solicitarea de informații şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanțare, dacă este cazul,
  • Soluţionarea Cererii de acord pentru finanţare,
  • Transmiterea prin poştă cu confirmare de primire a acordului pentru finanţare sau a scrisorii de respingere a cererii de acord pentru finanţare, după caz.

În cazul în care sunteţi interesat de depunerea unei cereri pentru obţinerea unui ajutor de stat prin intermediul schemei prezentate în articolul de faţă, vă rugăm să completaţi formularul de mai jos:

[mailmunch-form id=”676665″]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here