DG MARE – Comisia Europeană a stabilit clar orientările dezvoltării care depind mai ales de autodeterminarea decidenților și de aplicarea în practică a unei ”abordări mult mai integrative” pentru toate strategiile și proiectele majore avute în vedere pentru următorii ani.
Această viziune pusă la dispoziția tuturor stakeholderilor este în sine un imbold important, dar la nivel concret, în România, ar merita să renunțăm rapid la orice abordări fragmentariste, sectariste, limitative, fără suportul legislativ și procedural agreat din timp de toate părțile. Altfel spus, până acum s-a vorbit mult, s-au pus anumite pietre de temelie, însă nu avem încă o ordine clară de priorități și proiecte, nu dispunem de Strategia Transportului Naval pe Dunăre, nu am pregătit cadrul legislativ îmbunătățit pentru o dezvoltare integrată, nu am activat stimulentele economice obligatorii pentru repoziționarea Portului Constanța ca reper real de relansare a întregului eco-sistem social-economic pentru întreg bazinul inferior al Dunării, împreună cu Litoralul și Delta Dunării. Proliferează încă teorii conspiraționiste sau scenarii antagoniste de dezvoltare privind marele port dobrogean, însă în realitate reticența sau respingerile partenerilor externi de bună credință, precum Olanda, Norvegia și alții, nu provin din obscure rivalități economice, ci mai degrabă din neîncrederea în capacitatea de transpunere corectă, energică și coerentă a operatorilor români de a se subsuma modelului UE și racordării la tendințele globale deschise pe care merită să le îmbrățișeze nu doar Constanța, ci toți ceilalți protagoniști importanți: administrațiile portuare de la Galați și Giurgiu, autoritățile centrale de resort, coordonatorii programelor de finanțare din Delta Dunării sau asociațiile profesionale care îi includ pe stakeholderii relevanți.
Avantajele participării
Am conceput agenda ca aceea a unui High Level Stakeholders Event, ceea ce înseamnă preponderent mult networkingcu factorii de decizie, matchmakingpentru formarea consorțiilor de parteneri și propunerea de noi proiecte, mai ales prin parteneriate public-private și șansa de a influența prin lobby instituțional chiar Planul de Acțiune și Măsuri ce se va definitiva, ca și concept draft, la finele reuniunii. Conferința se desfășoară sub genericul ”Stimularea cooperării transnaționale prin Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră”.
Faptul că vor fi prezenți reprezentanți marcanți ai Comisiei Europene, ai Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României, ai Ministerului Afacerilor Externe, în calitate de Coordonator Național SUERD, ai comunității de inovare la nivel macro-regional și, nu în ultimul rând, ai Constanței și Dobrogei, credem că vorbește de la sine în favoarea importanței implicării.
Rezultate scontate
Ne propunem să imprimăm un nou elan formulării strategiei menționate anterior, să evidențiem mai clar care sunt punctele slabe care au interpus anterior bariere și blocaje birocratice inutile și să punem bazele unui veritabil ”leadership colaborativ” la care să angrenăm sprijinul Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, fondat recent la Constanța cu sprijinul Cluj IT Cluster.
Nu în ultimul rând, vom oferi posibilitatea prezentării unor proiecte de succes și împărtășirii învățămintelor extrase din partea unor experți europeni și a unor practicieni de marcă prin Expoziția organizată în paralel și prin prezentările bunelor practici din cadrul celor două Ateliere de Lucru tematice. La final, vom acorda, în mod tradițional, Trofeele și Diplomele de Excelență “Inovare socială și economică în Bazinul Mării Negre – Regiunea Dunării”. Realizarea originalelor Trofee aparține CESIRO SA – Sighișoara.
Soluții propuse
Merită să menționăm că Hub-ul nou creat a declanșat o serie de inițiative și acțiuni concrete, a sprijinit formarea unor consorții și a început să depună proiecte de tip transnațional pe diverse linii deschise sau în curs de a fi deschise. Totodată, am inițiat recent o caravană de sesiuni de informare și training, împreună cu unele agenții de dezvoltare regională și alți parteneri zonali, pentru a veni în sprijinul consiliilor regionale de inovare care sunt implicate, împreună cu Comisia Europeană, în revizuirea strategiilor de specializare regională inteligentă (SMART) ce tocmai a început. Experții și antreprenorii care colaborează împreună cu universitari din centre mari precum Cluj, Constanța, Craiova, Timișoara și din Capitală, vin astfel în întâmpinarea nevoilor de perfecționare, atât a acestei expertize inter-disciplinare, cât și a celor care, în special prin Rețeaua Națională a Ofițerilor Dunăreni coordonată de Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), își propun să activeze în acest domeniu strategic la nivel național și european.
HIGH LEVEL INTERNATIONAL STAKEHOLDERS EVENT
Obiective principale:
- interconecteze, pe de-o parte, componentele-cheie referitoare la ”Blue Entrepreneurship, Innovation and Investments” (antreprenoriat, inovare și investiții albastre), așezate la loc de cinste de către Comisia Europeană – DG MARE, iar pe de altă parte, să ofere posibilitatea reactivării/dinamizării unor noi platforme de cooperare în zonă, de furnizare de asistență tehnică privind în special gestionarea protecției mediului și combaterii poluării laolaltă cu noi forme inovative de cooperare cu accent pe politicile maritime UE, pescuit și acvacultură;
- să fructifice potențialului noului Hub Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, care prin serviciile și parteneriatele activate să ofere soluții și aplicații inovative pentru cele mai variate domenii: comerț, dezvoltare tehnologică, turism, combaterea corupției, dialog intercultural.
Grupuri-țintă:
- întreprinzători și reprezentanți ai asociațiilor profesionale
- cercetători, inovatori
- lideri și decidenți din cadrul administrațiilor publice centrale și locale și altor instituții publice
- ONG-uri relevante și reprezentanți ai mediului academic
- jurnaliști și observatori specializați
Reuniunea este deschisă unor grupuri largi de deținători de interese, experți și specialiști în diverse domenii conexe ”creșterii albastre”, dar și liderilor și decidenților din toate sectoarele de activitate care sprijină inovarea tehnologică și urbană, precum și promovarea unor domenii-cheie precum: transport maritim și fluvial, conservarea biodiversității, politici energetice, turismul dunărean și maritim, digitalizarea transformativă, acvacultura, pescuitul, etc.
La eveniment sunt așteptați circa 100 participanți din Statele Membre SUERD și ale Bazinului Mării Negre. Toși participanții primesc un kit gratuit oferit prin amabilitatea DG MARE – Comisia Europeană.
Listă previzională selectivă a invitaților
• Sever AVRAM – Comisar Regional Dunărean, Coordonator General CIO-SUERD
• Jamil BENABDALLAH – Consultant în Dezvoltare Turistică
• Dan DUNGACIU – Fundația Universitară a Mării Negre – Academia Română
• Pietro ELISEI – Expert al Comisiei Europene Programele UIA și URBACT, Director URBASOFIA
• Alexandru ENE – Departamentul Balcanii de Vest și Cooperare Regională – MAE
• Liliana LOMBARDI – Consultant / Evaluator MDRAP
• Laurențiu MIRONESCU – Director COREMAR / Președinte Liga Navală Română
• Anca PAVEL NEDEA – Director Executiv Organizația Patronală Mamaia Constanța
• Victor NEGRESCU – SNSPA, fost Ministru pentru Afaceri Europene
• Petrișor PEIU – Fundația Universitară a Mării Negre – Academia Română
• Petre PRISECARU – Institutul de Economie Mondială – Academia Română
• Florin ȘAGHI – Ministerul Afacerilor Externe
• Daniel Filip TANDREU – Secția Economică – Ambasada Germaniei
• Reprezentantul Comisiei Europene – DG MARE
• Reprezentantul Programului Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020
• Reprezentantul Forțelor Navale Române
Consultare Publică
În vederea unei focalizări cât mai pragmatice și a închegării unui Plan de Acțiune comun privind implicarea tuturor responsabililor și inovatorilor în sens larg din Macro-Regiunea Dunării și Bazinul Mării Negre, organizatorii lansează din acest moment și o Consultare Publică asupra domeniilor de interes care vor face obiectul workshop-urilor și al viitorului Plan Strategic de Dezvoltare Integrată.
Documente de lucru supuse dezbaterii:
- Scrisoare – Apel Deschis în favoarea promovării unei dezvoltări integrate Dunăre – Portul Constanța – Bazinul Mării Negre
- Chestionar
Grație amabilului sprijin al Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României
Organizatori:
Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, sub Președinția Cluj IT Cluster
EUROLINK – Casa Europei Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română
CLDR România, Asociația ”Comunitățile Locale Riverane Dunării”(CLDR), membră CoDCR, sub Președinția Universității Maritime din Constanța
Parteneri Instituționali:Universitatea Maritimă din Constanța, Cluj IT Cluster
Eveniment organizat în cooperare cu
Centre Européen Robert Schuman in Scy-Chazelles (Franța) și cu sprijinul
Programului European ”Europa pentru Cetățeni”
Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Opinia Națională, Juridice.ro.
Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, Europolis-Forum.ro, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, PRwave.ro, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, “Buletin Dunărean”.
2931271