Dezvoltarea durabilă a planetei este preocuparea principală a Naţiunilor Unite pentru următorii 12 ani şi convoacă toate ţările să acţioneze asupra problemelor sociale, economice şi de mediu prin inițiative practice, conform Națiunilor Unite.
Educația are un rol cheie în combaterea problemelor de interes mondial, iar tinerii pot fi un motor principal. Tinerii viitorului pot să se adapteze la noile schimbări și să genereze schimbări pozitive în comunitate.
Proiecte de dezvoltare durabilă dezvoltate de tineri
Fundația Noi Orizonturi și-a luat misiunea de a contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă prin construirea de proiecte educaționale împreună cu peste 4000 tineri și 400 profesori la nivel național. Aceștia fac parte din programul IMPACT care promovează metoda Service Learning, învățare prin serviciu în folosul comunității.
Împreună cu Vitas România, Fundația Noi Orizonturi a inițiat proiectul „Şcoala de Antreprenoriat Verde” cu scopul de a dezvolta spiritul antreprenorial pentru 300 de elevi din 17 școli pentru utilizarea responsabilă și creativă a resurselor naturale și/sau culturale locale.
Situația antreprenoriatului în școlile din România
Ministerul Educaţiei Naţionale a recunoscut importanţa educaţiei antreprenoriale şi a introdus în şcolile din România antreprenoriatul ca materie de studiu. „La clasă, însă, învăţarea se bazează doar pe teorie şi situaţii ipotetice.” declară Lidia Bondiuc, project manager al proiectului.
Pentru a dezvolta abilităţile antreprenoriale în rândul tinerilor, cu impact pozitiv asupra economiei şi asupra mediului, proiectul „Şcoala de Antreprenoriat Verde” include formarea a 34 de profesori din 17 şcoli pentru a folosi metoda Service Learning şi instrumentul de realizare a unui plan de afaceri Lean Canvas. Profesorii vor facilita ulterior ateliere pentru elevii din şcoala lor, în urma cărora vor dezvolta 17 planuri de afaceri fezabile.
Pentru realizarea planurilor de afaceri, tinerii şi profesorii vor primi feedback şi mentorat din partea companiei Vitas şi a Fundației Noi Orizonturi, iar 12 planuri vor beneficia de o finanţare pentru a-şi pune ideile în practică.
Proiectele de antreprenoriat ale tinerilor au ca scop crearea unui impact pozitiv, împreună cu comunitatea, dar și dobândirea abilităților de antreprenoriat: elevii vor fi cei care decid ideea, implementează, cu ajutorul profesorilor formaţi, şi vor învăţa practic cum să facă un buget, o strategie de marketing, materiale de comunicare, conceperea produselor şi serviciilor, rezolvarea situaţiilor neprevăzute şi luarea deciziilor.
Despre Fundația Noi Orizonturi
De 18 ani, Fundația Noi Orizonturi oferă educatorilor instrumente prin care pot împuternici tinerii să conducă şi să producă schimbări pozitive în comunităţile lor. Cred în puterea transformatoare a educației, de aceea lucrează cu cadre didactice, directori de școli şi voluntari să transforme educaţia din România și să ajute cu adevărat tinerii să devină mai buni, mai puternici, mai înțelepți.
Printre programele Fundației se numără: IMPACT, Școli conectate la comunitate, Arhitecții Educației și Tabăra VIAȚA. Proiectul „Școala de Antreprenoriat Verde” este realizat împreună cu Vitas România, care îşi pune la dispoziţia şcolilor expertiza în domeniul antreprenoriatului prin oferire de feedback şi mentorat, precum şi prin finanţarea întregului proiect.
2931271