IMM-urile solicită o acțiune rapidă din partea instituțiilor publice pentru a evita criza.
Ca urmare a intensificării efectelor virusului COVID-19 în Europa și a măsurilor luate pentru a limita răspândirea, CNIPMMR a primit o serie de informații de la membrii săi care indică deja un impact în creștere asupra anumitor sectoare ale economiei, în special pentru IMM-uri.
CNIPMMR salută primele eforturi depuse de către autoritățile publice prin acțiunile de comunicare responsabile realizate însă, consider că este necesară o acțiune rapidă pe mai multe domenii:
- Utilizarea de instrumente financiare pentru a asigura lichiditatea și pentru a furniza capital de lucru prin utilizarea normelor existente privind ajutoarele de stat. Posibilitățile sunt oferite de reglementările de minimis sau de schemele de salvare și
- Alocarea de fonduri disponibile din cadrul financiar 2014-2020 către furnizarea de capital de lucru IMM-urilor.
- Crearea de mecanisme care să ofere asistență IMM-urilor aflate în dificultate.
- Orientarea bugetului României spre investiții imediate în economie prin modificarea legislației privind achizițiile publice pentru a da posibilitatea IMM-urilor de a avea acces mai
- Modificarea legislatiei privind Codul Muncii și flexibilizarea cadrului legislativ: munciă temporară, work from home, tele-muncă
- Oferirea de facilități prin prelungirea termenelor cu plățile impozitelor și contribuțiilor sociale.
- Operaționalizarea de instrumente specifice domeniilor aflate în dificultate în acest moment:
- Oferirea imediată a voucherelor de vacanță,
- Regândirea schemelor privind expozițiile și târgurile și oferirea de capital de lucru IMM-urilor care desfășoară activități de export,
- Acordarea de subvenții pentru plata salariilor în domeniul transporturilor;
“În aceste momente dificile, România are nevoie de solidaritate socială și economică, să folosim toate resursele umane și profesionale pentru a depăși această perioada critică. IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, dar și cele capabile să susțină economia României, de aceea este imperios nesesar să luăm o serie de măsuri care să ne pregătească pentru preîntâmpinarea unei crize. Am încredere că vom reuși să depășim această perioada dificilă și că împreună vom dovedi că suntem solidari și puternici.”, Florin Jianu, președinte CNIPMMR.
Platforma online www.antreprenorinromania.ro reprezintă un ecosistem al reprezentanților mediului de afaceri românesc în care antreprenorii își fac cunoscute inițiativele, expertiza și ofertele de business într-un mediu colaborativ menit să dezvolte potențialul antreprenorial autohton prin facilitarea comunicării, dezvoltării de parteneriate, schimbului de servicii, diversificarea rețelelor de clienți și accesul la concepte și strategii în afaceri.