Swiss Clinics Group, unul dintre cele mai extinse ecosisteme private dedicate medicinei estetice din România, a participat la ediția 2026 a congresului Meet the Experts, desfășurat în perioada 7–9 mai, la Palatul Parlamentului din București. Prezența grupului la eveniment a marcat o etapă importantă în comunicarea direcției sale de dezvoltare: extinderea de la servicii de medicină estetică la un model integrat, care include longevitate, educație, proiecte rezidențiale de longevity living și responsabilitate socială.

Construit în jurul Swiss Clinics, unul din cele mai mari lanțuri de clinici de medicină estetică din România, cu prezență în peste 40 de orașe și peste 11 ani de experiență, grupul fondat de Valentin Burada a dezvoltat în ultimii ani mai multe direcții strategice complementare. Acestea duc mai departe expertiza clinică acumulată și extind activitatea grupului către domenii aflate în creștere: medicina longevității, prevenția, educația profesională, concepte rezidențiale și implicarea socială.

În cadrul Meet the Experts 2026, Swiss Clinics Group a fost prezent printr-un concept integrat care a reunit patru dintre extensiile sale strategice: Swiss Longevity Institute, Longevity Residence by Swiss Clinics, Academy by Swiss Clinics și Fundația Swiss Clinics. Împreună, acestea completează activitatea clinică principală și arată modul în care grupul își diversifică modelul de business, conectând medicina estetică și chirurgicală cu tratamentele regenerative, prevenția, formarea specialiștilor și responsabilitatea față de comunitate.

„Swiss Clinics Group a fost construit ca un ecosistem integrat, în care medicina estetică, tratamentele regenerative, educația, longevitatea și responsabilitatea socială se dezvoltă în aceeași direcție. Swiss Clinics rămâne nucleul clinic al acestui ecosistem, iar extensiile strategice complementare pe care le-am creat, Swiss Longevity Institute, Longevity Residence by Swiss Clinics, Academy by Swiss Clinics și Fundația Swiss Clinics, răspund unor nevoi tot mai clare: prevenție, longevitate, acces la expertiză și o abordare mai completă asupra calității vieții. Obiectivul nostru este să construim, pe termen lung, un standard mai ridicat pentru sănătate, estetică medicală, longevitate și experiența pacientului”, a declarat Valentin Burada, fondator Swiss Clinics Group.

De la o rețea de clinici la un ecosistem integrat vertical

CITEȘTE ȘI:  De ce să colaborezi cu agenția Target SEO pentru servicii de optimizare SEO

Swiss Clinics oferă o gamă extinsă de proceduri minim invazive și chirurgicale, alături de servicii dermatologice, stomatologice și ginecologice, adresate atât femeilor, cât și bărbaților. Prin modelul de tip One Stop Shop, compania propune o abordare integrată, în care pacientul poate accesa, într-un singur loc, soluții medicale și estetice adaptate nevoilor sale.

Cu bloc operator propriu în București și o academie dedicată formării continue a medicilor, Swiss Clinics investește constant în tehnologie, educație și echipe medicale, menținând standarde ridicate de siguranță, precizie și experiență a pacientului.

Pornind de la această bază clinică, Valentin Burada a dezvoltat Swiss Clinics Group ca un ecosistem integrat vertical. Modelul reunește servicii de medicină estetică și chirurgicală, tratamente regenerative, programe de longevitate, educație profesională, proiecte rezidențiale și inițiative cu impact social.

Această arhitectură permite grupului să conecteze expertiza medicală cu direcții complementare, într-un model construit pentru continuitate, prevenție și dezvoltare pe termen lung.

Swiss Longevity Institute, direcția dedicată longevității și medicinei regenerative

Swiss Longevity Institute este gândit ca un hub medical european dedicat longevității, optimizării sănătății și medicinei regenerative. Direcția integrează diagnostic avansat, protocoale personalizate și tehnologii medicale de ultimă generație.

În cadrul ecosistemului Swiss Clinics, această extensie aduce o perspectivă medicală axată pe prevenție și pe sănătatea pe termen lung. Abordarea propusă privește sănătatea nu doar prin intervenții punctuale, ci prin evaluare continuă, date medicale relevante, planuri personalizate și educarea pacientului în legătură cu propriul parcurs de sănătate.

Longevity Residence by Swiss Clinics, primul proiect rezidențial de longevity living din România

Longevity Residence by Swiss Clinics este primul proiect rezidențial de longevity living din România. Proiectul propune un ecosistem boutique de locuințe premium, construit pe infrastructura unui healthy building și completat de servicii de medicină preventivă și tehnologii dedicate longevității, integrate în experiența de zi cu zi. Proiectul aduce împreună designul rezidențial, wellbeing-ul, prevenția și accesul la expertiză medicală, într-un model care răspunde unei preocupări tot mai actuale: felul în care mediul în care oamenii trăiesc poate susține sănătatea, echilibrul și calitatea vieții.

CITEȘTE ȘI:  Ce inseamna un oras inteligent si cum se dezvolta in Romania?

Academy by Swiss Clinics, investiție în educație și standarde profesionale

Academy by Swiss Clinics reflectă una dintre direcțiile importante ale grupului: investiția constantă în educație medicală și în creșterea standardelor profesionale. Prin cursuri, workshopuri și programe dedicate specialiștilor, platforma contribuie la dezvoltarea unei comunități medicale mai bine pregătite și mai conectate la evoluțiile industriei.

Fundația Swiss Clinics, responsabilitate socială și implicare în comunitate

Fundația Swiss Clinics reprezintă direcția de responsabilitate socială și implicare în comunitate. Prin proiectele și inițiativele sale, fundația conectează expertiza medicală a grupului cu nevoia de a susține oameni aflați în situații vulnerabile sau în contexte în care accesul la sprijin poate face o diferență reală.

Despre Swiss Clinics Group

Swiss Clinics Group este un ecosistem integrat vertical, construit în jurul Swiss Clinics, cel mai mare lanț de clinici de medicină estetică din România, cu prezență în peste 40 de orașe și peste 11 ani de experiență.

Pornind de la activitatea clinică principală, grupul a dezvoltat patru extensii strategice: Swiss Longevity Institute, dedicat longevității, optimizării sănătății și medicinei regenerative, Longevity Residence by Swiss Clinics, primul concept rezidențial de longevity living din România, Academy by Swiss Clinics, platforma de educație și formare profesională în domeniul medicinii estetice și Fundația Swiss Clinics, direcția de responsabilitate socială și implicare în comunitate.

Prin această structură, Swiss Clinics Group conectează expertiza medicală, educația, prevenția, longevitatea și responsabilitatea socială într-un model integrat, orientat către un standard mai ridicat pentru sănătate, estetică medicală, longevitate și calitatea vieții.