Learning Network Festival, evenimentul care aduce la București tendințele din 2020 în instruirea și dezvoltarea angajaților

0
189

În perioada 2 – 4 octombrie, platforma de dezvoltare profesională Learning Network organizează cea de-a VII – a ediție a evenimentului Learning Network Festival, ce va fi găzduit de Teatrul Elisabeta. Pentru a marca aniversarea a șapte ani de existență a Learning Network, în acest an obiectivele festivalulului sunt definite chiar de valorile care formează sloganul platformei: Meet. Network. Learn. Inspire. Evenimentul își propune să reușească acest lucru aducând în fața audienței – specialiști din industria de training și dezvoltare – tendințele ce vor marca anul 2020 și invitați străini ce vor prezenta concepte de ultimă oră în domeniu.

“La Learning Network anul începe întotdeauna toamna. Și ca în fiecare an, sărbătorim cum se cuvine. Așa a rămas tradiția, din 2004 când am organizat primul târg de training. La ceas aniversar, vă așteptăm la Learning Network Festival, să vă bucurați de aventura descoperirii și depășirii propriilor limite, pentru a le duce apoi în organizațiile pe care le reprezentați. O vorbă românească spune: Nu ajungi în rai de unul singur. Așa e și cu învățarea, ajungi mai departe împreună cu ceilalți. În cazul Learning Network Festival, ceilalți vor fi traineri de top din România, consultanți internaționali și ceilalți zeci de participanți pe care îi așteptăm la eveniment. Și vă mai facem o promisiune: vom învăța multe și ne vom distra mult!” – Clementina Anghelache, fondator Learning Network

Tango Leadership și jocuri care îmbunătățesc performanța

Agenda pentru ziua de 2 octombrie, prima zi a festivalului, este organizată în jurul motto-ului L&D in Trend. Aceasta va debuta cu Getting to Know Each Other, workshop care îmbină învățarea și networking-ul, susținut de compania Magnet Inspiration & Growth din Israel. Participanții la festival vor experimenta în premieră The Focus Challenge – un joc inteligent ce îmbunătățește performanța. Tot în ziua de deschidere a evenimentului vor fi prezentate rezultatele cercetării L&D Industry Survey 2019, la care au răspuns aproape 600 de manageri și specialiști de HR și Learning &Development.

CITEȘTE ȘI:  Hackerii etici au o misiune reală la DefCamp 2024: informațiile colectate vor sprijini investigațiile oficiale pentru găsirea persoanelor dispărute. Cu 17 competiții și premii de peste 15.000 de euro, Bucureștiul devine epicentrul hackingului din Europa Centrală și de Est

O parte importantă a primei zile este dedicată dezvoltării abilităților de leadership, una dintre temele cele mai solicitate de organizații în 2019. Aceasta va fi abordată printr-un studiu de caz oferit de Banca Transilvania, un keynote speech cu Andrei Dunuță și două workshop-uri: Leadership Styles for Effective Change Management cu Simona Podgoreanu (Exec-Edu) și Tango Leadership, cu Anca Gheorghiu și Ermil Diaconescu.

Ziua de 3 octombrie este construită în jurul temei Engaged Learners și va oferi studii de caz de succes din companii de IT și telecom, alături de workshop-uri care abordează holistic învățarea, pornind de la maparea competențelor și evaluarea nevoilor de învățare. Workshop-ul Lego Serious Play le va permite participanților să găsească soluții privind cele mai provocatoare probleme de design al procesului de învățare din cadrul companiei lor, cu ajutorul celebrelor piese de joc. Pentru că în cadrul edițiilor anterioare ale festivalului cele mai apreciate au fost workshop-urile experiențiale, anul acesta Learning Network Festival duce experiența la un nou nivel, în format de open space, prin conceptul de world cafe (metodă de încurajare a dialogului în grupuri de dimensiuni medii sau mari).

CITEȘTE ȘI:  5 aspecte care garanteaza succesul unui eveniment corporate

Sub titlul L&D as a Business Partner, ziua de 4 octombrie este în întregime dedicată unui curs cu simulări de business, facilitat de Lucian Mihai (Interact).

Înscrierile la eveniment se pot face online, la learningnetwork.ro/festival#inscriere. Sunt oferite reduceri de grup și pachete promoționale ce includ raportul L&D Industry Survey 2019. Având în vedere misiunea Learning Network de a facilita accesul la oportunități de învățare pentru toată lumea, din fiecare bilet achiziționat vor fi donați 10 euro către EduCare (https://www.facebook.com/A.E.C.Romania/), organizație non-guvernamentală a cărei activitate este dedicată integrării în școli a copiilor cu dizabilități.

Parteneri media: Antreprenor in Romania, AngajatorulMeu.ro, Business24.ro, Chic-Elite.ro, IQAds.ro, JurnaluldeAfaceri.ro, PortalHR.ro, Smark.ro, We are HR.

Despre Learning Network

Learning Network este principala platformă dedicată specialiștilor de L&D din România, unde creăm și selectăm conținut de învățare destinat oamenilor din organizații. De 7 ani, Learning Network este aici pentru a sprijini și contribui la dezvoltarea pieței de learning, creând cel mai consistent și valoros repertoriu de cursuri și furnizori. Prin aceasta participăm concret la formarea și educarea continuă a oamenilor, cu rezultate pentru organizațiile din care fac parte. Scopul nostru este ca prin recomandările făcute și un conținut relevant oferit în forme variate, să îți dăm putere prin unul dintre cele mai importante instrumente ale lumii: ÎNVĂȚAREA.

Mai multe despre Learning Network la https://www.learningnetwork.ro/.