Elisabeta stan - avocat imobiliare

PFA sau SRL? Dacă te gândești să îți deschizi propria activitate, fie că ești medic, asistent, arhitect, consultant, psiholog, IT-ist sau designer, una dintre primele întrebări care apar este: „Ce formă de organizare mi se potrivește mai bine: PFA sau SRL?”

Răspunsul corect depinde de câțiva factori-cheie: nivelul veniturilor, gradul de risc, planurile de dezvoltare și dorința de flexibilitate administrativă.

Află diferențele juridice, fiscale și practice dintre ele, actele necesare și taxele aferente în 2025, explicate de un avocat specializat în dreptul afacerilor.

  1. Ce este un PFA?
  • PFA (Persoana Fizică Autorizată) este o formă legală de organizare fără personalitate juridică, prin care o persoană fizică își desfășoară activitatea economică în mod independent, pe baza propriilor cunoștințe, aptitudini sau calificări.
  • În ceea ce privește cadrul legislativ aplicabil activităților desfășurate în cadrul unui PFA, procedura de înregistrare în registrul comerțului, de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate sunt reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
  • În pofida numelui acestei forme de organizare juridică, PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.
  • În cazul unui PFA, poți să îți desfășori activitatea în limita maximă a 5 coduri CAEN.
  • Fondatorul unui PFA răspunde pentru obligațiile angajate în cadrul activității derulate cu bunurile personale (casă, mașină, etc).
  • În cazul unuiPFA, metoda de calcul folosită pentru a ține evidența tuturor aspectelor financiare se numește contabilitatea în partidă simplă, prin deținerea registrului de încasări și plăți și depunerea declarației unice. În multe cazuri aceștia nu angajează contabil, întrucât își țin singuri contabilitatea.
  • PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din Registrul Comerţului prin decesul titularului PFA-ului sau prin voinţa titularului PFA.
  1. Ce este un SRL?

S.R.L.-ul (Societatea cu Răspundere Limitată) este o formă juridică de organizare simplă, eficientă și adaptabilă, ideală atât pentru dezvoltarea unui start-up, cât și pentru desfășurarea unei activități comerciale stabile.

În cadrul unui SRL, asociații răspund doar în limita capitalului social subscris, iar patrimoniul lor personal este protejat.

Societatea cu răspundere limitată este constituită prin aportul asociaților la capitalul social, care reprezintă valoarea totală a sumelor investite în societate. Capitalul social minim este de 1 leu pentru fiecare asociat, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Asociații răspund numai în limita capitalului social subscris și vărsat, nefiind personal răspunzători pentru datoriile sau obligațiile societății. În situația în care societatea se confruntă cu dificultăți financiare ori este supusă unei proceduri de insolvență, patrimoniul personal al asociaților rămâne protejat. Totuși, răspunderea patrimonială a administratorului poate fi atrasă în condițiile expres prevăzute de lege, în cazul săvârșirii unor fapte care au cauzat prejudicii societății sau terților.

  • SRL-ul beneficiază de personalitate juridică distinctă, ceea ce înseamnă că are o existență separată de cea a asociaților. În consecință, societatea poate continua activitatea și în situația retragerii ori decesului unuia dintre asociați, conform prevederilor actului constitutiv și ale legii.

Administrarea societății este realizată de unul sau mai mulți administratori, desemnați prin actul constitutiv, aceștia putând fi atât dintre asociați, cât și persoane din afara societății.

  • SRL-ul are posibilitatea de a include un număr nelimitat de coduri CAEN, oferind astfel flexibilitate în desfășurarea activităților economice.
  • Societatea are obligația de a ține contabilitatea în partidă dublă, prin intermediul unui contabil autorizat sau al unei societăți de contabilitate acreditate.
  1. Ce taxe are un PFA în 2025?

Un PFA poate fi impozitat fie în sistem real, fie pe bază de normă de venit, în funcție de opțiunea persoanei fizice și de tipul activității desfășurate.

  1. a) Impozitul pe venit
  • Cota de impozit: 10%
  • Baza de calcul: – Pentru PFA-urile impuse în sistem real – impozitul se aplică asupra venitului net, determinat ca diferența dintre veniturile încasate și cheltuielile deductibile.
    • Pentru PFA-urile impuse pe bază de normă de venit – impozitul se aplică asupra normei de venit stabilite anual de către ANAF, în funcție de codul CAEN și localitatea unde se desfășoară activitatea.
  1. b) Contribuții

Pentru anul fiscal 2025, plafoanele pentru contribuțiile sociale (CAS și CASS) se calculează raportat la salariul minim brut pe economie valabil la data de 1 ianuarie 2025, stabilit prin hotărâre de guvern la valoarea de 4.050 lei.

(i) Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS)

Cota CASS este de 10% și se aplică în funcție de nivelul veniturilor nete obținute (venituri – cheltuieli deductibile).

Există două excepții de la această regulă:

  1. PFA-urile cu venituri anuale mai mari de 243.000 de lei (60 de salarii minime), plătesc sănătatea plafonată la acest prag, respectiv 24.300 de lei.
  2. PFA-urile cu venituri mai mici de 24.300 de lei (6 salarii minime), plătesc o contribuție minimă de 2.430 de lei.

(ii)Contribuția la asigurările sociale (CAS – pensie)

Cota CAS este de 25% și se aplică în funcție de venitul net realizat astfel:

  • Dacă venitul net este mai mic de 48.600 de lei, atunci contribuția la pensie nu este obligatorie
  • Dacă venitul net este mai mare de 48.600 de lei, dar mai mic de 97.200 de lei, atunci contribuția la pensie este 12.150 de lei
  • Dacă venitul net este mai mare de 97.200 de lei, atunci contribuția la pensie este de 24.300 de lei.
  1. Ce taxe are un SRL în 2025?

Un SRL poate fi impozitat ca microîntreprindere sau plătitor de impozit pe profit, în funcție de veniturile și structura sa:

  • Impozit pe profit: 16% din profitul net.
  • Impozit pe venitul microîntreprinderilor: aplicabil doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
    • cifra de afaceri < 250.000 euroîn 2025 (plafonul scade la 100.000 euro din 2026);
    • minimum 1 angajat cu normă întreagă sau administrator cu contract de mandat;
    • capitalul social nu este deținut de stat;
    • asociații nu dețin peste 25% din alte microîntreprinderi.

Dacă în cursul anului cifra de afaceri depășește plafonul, societatea devine plătitoare de impozit pe profit (16%) din trimestrul în care depășirea s-a produs.

Cotele de impozitare pentru microîntreprinderi:

  • 1% – pentru venituri până la 60.000 euro;
  • 3% – pentru venituri între 60.000 și 250.000 euro sau pentru societățile care desfășoară activități aferente CAEN-urilor privind tehnologia informației și software, turism și cazare, servicii de alimentație publică, servicii medicale.

Impozit pe dividende

Dividendele reprezintă partea de profit distribuită asociaților după achitarea impozitului pe profit al societății. În prezent, acestea sunt supuse unei cote de 10%, aplicată asupra profitului net distribuit.

Începând cu ianuarie 2026, cota de impozit pe dividende va crește la 16%.

După reținerea și plata impozitului, suma netă este virată în contul personal al asociaților, de unde poate fi utilizată pentru cheltuieli personale.

Dacă dividendele distribuite depășesc anumite plafoane anuale (24.300 lei, 48.600 lei sau 97.200 lei) se datorează și contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS).

Nivelurile de plată sunt următoarele:

  • sub 24.300 lei – nu se datorează contribuția CASS.
  • între 24.300 și 48.600 lei – CASS = 10% × 24.300 lei = 2430 lei.
  • între 48.600 și 97.200 lei – CASS = 10% × 48.600 lei = 4860 lei.
  • peste 97.200 lei – CASS = 10% × 97.200 lei = 9720 lei.
  1. În concluzie, PFA sau SRL în 2025?

Alegerea între PFA și SRL nu se reduce doar la taxe, ci ține de strategia pe termen lung, de modul în care vrei să îți dezvolți activitatea și de nivelul de responsabilitate juridică și fiscală pe care ești dispus să ți-l asumi.

Alege PFA dacă:

  • Ești la început de drum și vrei o formă simplă, rapidă și cu costuri administrative reduse;
  • Veniturile tale sunt moderate (sub 100.000 lei/an) și activitatea nu implică riscuri mari sau investiții semnificative;
  • Lucrezi individual, în domenii precum consultanță, traduceri, design, fotografie, servicii medicale sau activități liberale;
  • Vrei să îți gestionezi singur contabilitatea, fără obligația de a apela lunar la un contabil.

Alege SRL dacă:

  • Vrei o imagine profesională solidă și parteneriate B2B cu firme care solicită facturare de la societăți;
  • Ai cheltuieli și investiții mari și vrei să deduci cât mai eficient costurile;
  • Vrei să îți protejezi patrimoniul personal și să limitezi răspunderea doar la capitalul social;
  • Plănuiești să te dezvolți, să atragi finanțări sau să colaborezi cu alți asociați;
  • Ai o perspectivă pe termen lung și ești dispus să suporți o evidență contabilă mai complexă, dar și o structură fiscală mai avantajoasă la venituri mari.
  1. Ce ar trebui să analizezi înainte de a decide

Înainte de a opta între PFA și SRL, ia în calcul:

  • Nivelul veniturilor estimate – de aici derivă impozitarea și contribuțiile sociale;
  • Tipul de clienți și contracte – firmele mari preferă de obicei colaborarea cu SRL-uri;
  • Riscul activității – un SRL te protejează juridic în fața datoriilor și litigiilor;
  • Planurile de dezvoltare – dacă vrei să crești, să angajezi sau să atragi investitori, SRL-ul oferă mai multă flexibilitate;
  • Birocrația – PFA-ul e mai ușor de administrat, SRL-ul e mai sigur pe termen lung.

Indiferent de alegerea ta, o analiză fiscal-juridică personalizată îți poate economisi timp, bani și eventuale neplăceri.

Un avocat sau consultant fiscal te poate ajuta să identifici forma optimă de organizare, să eviți greșelile frecvente din faza de înființare și să îți planifici corect taxele pentru 2025–2026.

Completează formularul și contactează Stan Elisabeta Law Office pentru:

  • consultanță privind alegerea formei juridice potrivite (PFA, SRL, II etc.);
  • redactarea actelor și înregistrarea la Registrul Comerțului;
  • modificări, suspendări sau radieri;
  • analiză fiscală și optimizare a structurii de business.