Considerat unul dintre cele mai elegante și funcționale tipuri de decor, stilul modern impresionează puternic prin simplitatea sa. Acesta pune accent pe linii drepte și forme clare, spații deschise, foarte luminoase și aerisite, un minim de accesorii, ornamente și decorațiuni. Contrar opiniei generale, stilul modern nu se referă la „aici și acum”, ci la un design care își are originea într-o mișcare artistică apărută la începutul secolului al XX-lea. Îl confundăm adesea cu alte stiluri, precum scandinav, minimalist sau contemporan, însă modernismul a fost influențat de situația economică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cum îl abordezi pentru amenajarea interioară? Iată câteva idei simplu de pus în practică:
Configurație open space
Una dintre caracteristicile cheie ale stilului modern este spațiul deschis. De altfel, acest tip de decor a condus la popularitatea open space-urilor. Interioarele moderne sunt generoase și luminoase, iar deseori se face trecerea de la living către hol, bucătărie sau dormitor. Prin urmare, în situația în care configurația casei îți permite acest lucru, creează o zonă open space.
Culori neutre sau inspirate din natură
Stilul modern te ajuta să obții un mediu calm și echilibrat. Pentru asta este indicat să alegi culori neutre ori tonuri pământii. Albul și negrul sunt variantele dominante în amenajările interioare moderne, însă poți folosi și bej, gri, maro, nuanțe de verde sau albastru. Astfel de culori oferă un ton organic și subtil oricărui decor modern și sofisticat.
Mobilier minimalist cu forme perfecte
Interioarele moderne necesită un mobilier conceput pe ideea de formă perfectă. Sunt preferate liniile drepte, formele geometrice, suprafețele netede și designul precis, minimalist. În acest sens, în living este indicată o canapea în nuanțe neutre, cu picioarele expuse. De asemenea, în locul unei biblioteci masive, alege rafturi și etajere simple. În dormitor, integrează un pat solid, cu spații de depozitare și una sau două noptiere cu picioare. Ca să obții o bucătărie modernă ai nevoie de dulapuri cu design curat, cu spații de depozitare ascunse vederii. Dacă vrei scaune potrivite pentru o bucătărie modernă, optează pentru modelele cu picioare din lemn, dispuse într-un unghi ascuțit, extrem de prezent în acest tip de decor.
Finisaje din lemn
Atunci când vrei să obții un design modern este indicat să iei în considerare materialele naturale. Lemnul este des întâlnit pentru realizarea finisajelor interioare moderne. Așadar, îl poți alege pentru mobilier, blaturi, parchet, tavan sau crearea unui panou decorativ care se montează pe un perete. Pe lângă faptul că rezistă foarte bine în timp, lemnul oferă o atmosferă caldă și primitoare într-un spațiu interior modern.
Tablouri de dimensiuni mari și artă abstractă
Cu toate că modernismul urmează principiile minimalismului, când vine vorba despre tablouri și alte opere de artă se poate miza pe obiectele supradimensionate. Și asta deoarece în decorul modern au loc foarte puține piese de acest gen. Practic, poți utiliza doar câteva tablouri la dimensiuni foarte mari, neînrămate, sau fotografii alb-negru, sculpturi cu forme interesante ori diverse tipuri de grafică abstractă. Nu-ți face griji dacă în living ai doar un tablou și o vază înaltă sau câteva obiecte din sticlă. Stilul modern păstrează încăperile neaglomerate, lipsite de accesoriile și decorațiunile întâlnite în celelalte tipuri de amenajări interioare.
Dacă ți-ai propus să abordezi acest stil decorativ, încearcă să realizezi o amenajare în care predomină materialele noi, obiectele de mobilier futuriste și designul funcțional. Pune accent pe ordine, spații libere și simplitate și creează o formă de expresie inedită, cu o estetică inovatoare.
Platforma online www.antreprenorinromania.ro reprezintă un ecosistem al reprezentanților mediului de afaceri românesc în care antreprenorii își fac cunoscute inițiativele, expertiza și ofertele de business într-un mediu colaborativ menit să dezvolte potențialul antreprenorial autohton prin facilitarea comunicării, dezvoltării de parteneriate, schimbului de servicii, diversificarea rețelelor de clienți și accesul la concepte și strategii în afaceri.