3 pași necesari pentru închirierea unui spațiu comercial

0
160

Mutarea sediului sau afacerii propriu-zise (în cazul businessurilor de retail) într-un spațiu comercial nou poate fi o oportunitate interesantă, dar merită să te gândești cu adevărat la ceea ce ai nevoie pentru creșterea afacerii. Dar înainte de a închiria efectiv un nou spațiu de afaceri, există câteva aspecte importante pe care să le iei în considerare.

De exemplu, întreabă-te dacă locația existentă poate fi îmbunătățită din anumite puncte de vedere. În cazul în care unele renovări și actualizări ar satisface nevoile pentru creșterea afacerii, aceasta poate fi mult mai rentabilă decât mutarea. În caz contrar, iată 3 pași necesari pentru închirierea unui spațiu:

Gândește-te la locația spațiului comercial

Mai mult decât orice alt factor, locația contează la fel de mult în contextul comercial precum contează pe piața imobiliară rezidențială. Încearcă să nu te gândești prea mult dacă viitoarea ta clădire se află într-o zonă mai luxoasă sau nu, pentru că acest aspect nu îți aduce întotdeauna profitabilitate. 

În schimb, ia în considerare factorii logistici, depinzând de activitatea afacerii, cum ar fi: distanța dintre locație și furnizori, distribuitori, publicul țintă, parteneri de afaceri, dar și la posibilitatea de transport fără obstacole rutiere.

Decide cu privire la cât de mult spațiu ai nevoie pentru desfășurarea activităților

Este extrem de important să cunoști care sunt cerințele privind dimensiunea spațiului pentru desfășurarea operațiunilor de business. Pe scurt, cerințele variază în funcție de tipul de afacere pe care îl conduci.

CITEȘTE ȘI:  5 beneficii ale implementării unui sistem software integrat pentru producție și proiecte

Pe lângă faptul că trebuie să iei în considerare ceea ce ai nevoie la momentul actual, va trebuie să te gândești și la ceea ce vei avea nevoie pentru a acomoda planurile de creștere pentru viitor.

De exemplu, în mod obișnuit, un spațiu de birouri ar trebui să permită fiecărui angajat să se bucure de 20 de metri pătrați doar pentru sine. În cazul nevoii de a închiria un spațiu de birouri, gândește-te și la:

  • Angajații tăi au nevoie de birouri de dimensiuni mari pentru a suporta dimensiunea echipamentului tehnologic? (de exemplu, trebuie să lucreze cu două monitoare);
  • Care este fluxul de lucru într-o zi obișnuită: Toți angajații vin și lucrează la birou în același program? Cum sunt organizate ședințele și pauzele de lucru?
  • Angajații tăi trebuie să se întâlnească cu clienții în spațiul de birou?

În timp ce te gândești la aceste considerente strategice, ia în considerare costurile aproximative pe metru pătrat dintr-o anumită locație pentru spațiul de birou sau alt tip de spațiu comercial necesar afacerii tale. Verifică acum ofertele de  spații comerciale în diferite zone din București!

CITEȘTE ȘI:  Peste 2.000 de experți internaționali în securitate cibernetică se întâlnesc la București, pe 28 și 29 noiembrie, la conferința regională DefCamp, pentru a analiza noile provocări și soluții împotriva amenințărilor online

Negociază termenii de închiriere pentru spațiul comercial ales

Odată ce ai găsit spațiul comercial potrivit pentru creșterea afacerii tale, a venit timpul să parcurgi documentele de închiriere. Acestea pot fi standard sau pot include clauze speciale, dar, în final, trebuie să fie în favoarea ambelor părți implicate. 

Acordă o atenție deosebită termenilor de închiriere. Deoarece mutarea este în sine consumatoare de timp și bani, ia în considerare pentru cât timp dorești să închiriezi spațiul comercial. De multe ori, investitorii își doresc chiriași pe perioade lungi de timp. Iar dacă vrei ca termenii de închiriere să fie avantajoși, trebuie să intri în procesul de negociere.

Un profesionist în domeniul imobiliar comercial poate fi de un ajutor imens.