Pe stradă, la serviciu, la restaurant, în orice loc te-ai afla, este imposibil să nu vezi zilnic cel puțin o persoană care poartă aparat dentar. Atât copiii, cât și adulții au trecut peste bariera „rușinii” de a purta aparatul dentar, iar acest lucru se datorează în special rezultatelor create de tratamentul ortodontic în doar câteva luni.

Cred cu tărie că zâmbetul frumos și sănătos te face să ai mai multă încredere în tine. Mă uit la pacienții mei și văd o diferență enormă între persoanele care sunt la început, înainte să-și pună aparat dentar, și persoanele care devin după îndreptarea dinților. Sunt din ce în ce mai mulți pacienți care vin la clinică cu dorința de a avea un zâmbet frumos și asta pentru că văd în jur efectele aparatului dentar. De aici a apărut și acest „trend”, această modă a aparatului dentar care era chiar necesară, după părerea mea, nu numai pentru reglarea problemelor estetice, dar și pentru rezolvarea unor probleme dentare. Un zâmbet frumos poate fi un înlocuitor al make-up-ului zilnic”, a spus dr. Andra Custură, medic stomatolog și manager la Clinica Stomatologică Andra Smile.

Ai probleme ortodontice, dar încă nu ți-ai pus aparat dentar, deși îți dorești un zâmbet frumos?

Iată 3 motive care te impiedică să-ți pui aparat dentar și cum să le înlături:

Partea financiară

Costul unui tratament ortodontic variază în funcție de gravitatea problemelor, de tipul de aparat ales, de perioada de tratament etc. Astfel, inainte de a ajunge în clinică, trebuie să știi că suma totală va fi estimată la început, însă sunt medici care ascund acest lucru, iar la finalul tratamentului pacientul rămâne dezamăgit de costul care a depășit cu mult așteptările sale.

CITEȘTE ȘI:  Automatizarea proceselor de HR: cum te ajută software-ul de resurse umane?

Scopul nostru este de a ne ajuta pacienții să-și permită să vină în clinică pentru a-și face tratamentele necesare, de aceea am implementat și varianta de a plăti în rate. Pacienții noștri sunt încântați de această soluție, dar mai ales de faptul că găsesc în clinică medici foarte sinceri și deschiși, care le oferă rezultatele așteptate”, a afirmat specialistul.

Partea estetică

În trecut, pacienții evitau să-și pună aparat dentar de frică ca acesta să nu le strice look-ul, însă, în timp, atât copiii, cât și adulții au conștientizat că nimic nu poate fi mai neplăcut decât imaginea dinților strâmbi, inestetici.

Indiferent că alegi un aparat dentar metalic sau unul din safir care nu iese în evidență, acesta a devenit un accesoriu pe care mulți pacienți îl poartă cu drag, mai ales că au conștientizat necesitatea lui atât din punct de vedere estetic, cât și pentru o sănătate dentară mai bună. Așa că, este de preferat să porți o perioadă aparat dentar, iar apoi să te bucuri de un zâmbet frumos întreaga viață”, a explicat dr. Andra Custură.

Evenimente viitoare

În momentul în care observi că dinții tăi nu sunt corect aliniați, este indicat să vii urgent la medicul ortodont pentru o consultație. Cu cât întârzii mai mult întâlnirea cu specialistul, cu atât problemele se vor agrava, iar durata tratamentului ortodontic se va mări.

CITEȘTE ȘI:  3 sfaturi pentru eficientizarea părții logistice a unei afaceri

Sunt pacienți care amână fixarea aparatului dentar din cauza faptului că urmează să aibă un eveniment important, de pildă nunta. În acest caz, noi recomandăm să se facă o consultație pentru ca medicul să poată estima durata necesară corectării poziției dinților, pentru că, de multe ori, tratamentul ortodontic se poate finaliza până la eveniment, iar tu vei putea avea dinții perfecți pentru amintiri reușite”, a spus specialistul.

Meriți să te bucuri de zâmbetul tău și să ai sănătate dentară desăvârșită, de aceea te ajutăm să elimini obstacolele existente, care te împiedică să vii la clinică pentru a-ți pune aparat dentar.

Noi stim ce este mai bine pentru zâmbetul tău, de aceea te invităm la o consultație și un plan de tratament. Ne găsești în București, pe Strada Londra nr. 33, foarte aproape de Piața Victoriei. Pentru programări și detalii, sună-ne la telefon 0722332230. Te așteptăm să ne cunoaștem, până atunci, vizitează-ne pe pagina de Facebook și pe site: www.andrasmile.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.