Astăzi, 30 ianuarie a.c., la sediul CNIPMMR, a avut loc prima ședintă a boardului CNIPMMR din acest an unde l-am avut ca invitat special pe prim-ministrul României, dl. Ludovic Orban. În cadrul întâlnirii au fost prezenți aproximativ 80 de antreprenori, reprezentanți ai structurilor de IMM-uri din toată țara, precum si asociații membre ale tinerilor antreprenori, femeilor antreprenor, grupuri de acțiune locală sau asociații profesionale.
Întâlnirea a avut ca scop stabilirea priorităților si direcțiilor de acțiune ale anului 2020 pentru mediul de afaceri precum și identificarea celor mai importante probleme cu care se confruntă antreprenorii din țară.
Astfel, printre problemele ridicate de către antreprenori s-au numărat următoarele: exodul masiv al forței de muncă tinere, lipsa infrastructurii ca principal obstacol în dezvoltarea business-urilor, separarea atribuțiilor de control din industria alimentară, reorganizarea administrațiilor portuare, taxarea pe muncă, înființarea unui fond “capital de risc” în vederea finanțării înființării de start-up-uri inovative, birocrația excesivă sau regândirea structurii anului școlar și a vacanțelor în funcție de necesitățile economice.
În cadrul deschiderii întâlnirii, Florin Jianu, președintele CNIPMMR, a menționat “Domnule Prim-Ministru, vă mulțumim pentru prezența dvs. în cadrul primei ședințe a acestui an si pentru importanță pe care o acordați dialogului social. După cum știti deja, noi, la Consiliul IMM-urilor suntem foarte atenți asupra modului în care va arăta România, concentrându-ne mereu pe oferirea de soluții și metode concrete de îmbunătățire a mediului de afaceri. Dialogul social este primul lucru pe care dorim să vi-l transmitem, deoarece, dacă la nivel local ședintele de dialog social au o frecvență ridicată, în cadrul ministerelor acestea se convoacă foarte rar. Astfel, ceea ce vă rugăm să transmiteți în viitoarea ședință de guvern și către ceilalți colegi din cabinet este obligativitatea întâlnirilor periodice cu mediul de afaceri și, de asemenea, vă adresăm rugămintea trimiterii problemelor pe care colegii mei le vor susține, către aceștia. De asemenea, am avut o întâlnire săptămâna trecută cu ministrul finanțelor, în cadrul căreia am ridicat o serie de probleme care, deja, și-au găsit rezolvare și profit de prezența dvs. pentru a vă reaminti că am lansat, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, inițiativa Romania Tech Nation și, astfel vă putem oferi suportul în identificarea unor soluții de digitalizare, eficientizare și simplificare. Închei prin reiterarea importanței parteneriatului public-privat pe diverse tipuri de acțiuni ca principal vector în rezolvarea limitărilor pe care mediul public îl are odată cu dezvoltarea unui număr ridicat de noi competențe.”
De asemenea, domnul Prim-Ministru Ludovic Orban a precizat: “Sunt astăzi alături de dvs. pentru a identifica problemele cu care vă confruntați pentru a găsi în cel mai scurt timp soluții pentru rezolvarea acestora. Pentru noi, prioritatea principală este să creăm o dinamică economică, să fluidizăm procedurile, să alcătuim un climat favorabil investițiilor și afacerilor pentru a putea fi un partener al mediului de afaceri. Astfel, avem nevoie de o susținere reală din partea antreprenoriatului din țară și de un parteneriat puternic cu antreprenorii și suntem extrem de dedicați dezvoltării prin inițiativă economică, alocare de resurse, prin crearea unei dinamici foarte accentuate pentru că, ușor, ușor, să reformăm sistemul public prin introducerea spiritiului antreprenorial inclusiv în administrație întrucât acest lucru este fundamental. Ca de fiecare dată, îmi exprim disponibilitatea și vă asigur de întreaga mea colaborare.”
Platforma online www.antreprenorinromania.ro reprezintă un ecosistem al reprezentanților mediului de afaceri românesc în care antreprenorii își fac cunoscute inițiativele, expertiza și ofertele de business într-un mediu colaborativ menit să dezvolte potențialul antreprenorial autohton prin facilitarea comunicării, dezvoltării de parteneriate, schimbului de servicii, diversificarea rețelelor de clienți și accesul la concepte și strategii în afaceri.