4 dintre cei mai influenți 50 de experți globali în HR vor fi prezenți la BD HR SUMMIT 2017, în 25 și 26 mai

0
498
BD HR Summit

În data de 25 mai va avea loc la Sala Auditorium a Palatului Regal din București evenimentul internațional  BD HR Summit 2017, organizat de Business Days în colaborare cu Academia de HR, în cadrul căruia vor participa peste 350 de persoane implicate în domeniul resurselor umane.

BD HR Summit 2017 se va bucura de prezența unor experți internaționali cu experiență bogată în domeniu, dintre care îi amintim pe: Ann Swain, fondator și Global CEO, APSCo, cu operațiuni în UK, Germania, Singapore si Australia. Aflată în „Global Power 50”, topul 50 al celor mai influente femei din HR, realizat de Staffing Industry Analysts, Ann Swain are o experiență de peste 30 de ani în recrutare și este autorul unui best-seller dedicat recrutării.

Lucy Adams a fost HR Director la BBC, în prezent CEO la Disruptive HR, agenție care îi susține pe profesioniștii în HR să inoveze și să dezvolte proiecte adaptate la lumea disruptivă a afacerilor. Nigel Guenole (Goldsmith University of London) este o autoritate internațională în analiza forței de muncă iar Jonathan Ferrar (fost Vicepreședinte de HR la IBM) este autor apreciat la nivel global, influencer în strategie HR, analiză HR și viitorul muncii. Luke Fisher, CEO & Founder, ThanksBox, un startup lansat în 2014, este specializat în programe revoluționare de engagement al angajaților, construite pe baza unei noi abordări a comunicării organizaționale.

Temele abordate în cadrul evenimentului reprezintă ariile cu impactul cel mai mare în designul organizațiilor performante și, din acest motiv, sunt de interes nu doar pentru specialiștii ​de ​HR dar și pentru antreprenori, manageri și decidenți de top. Acestea vor fi reunite în jurul a patru arii majore ale resurselor umane:

  • Atragerea și Recrutarea Talentelor – cum ajungem la cei de care avem nevoie într-o piață ultra-competitivă?
  • Recrutarea prin Social Media – Alternativă sau înlocuitor al soluțiilor clasice?
  • Retenție și Engagement – Securizarea talentelor sau cum transformi munca în pasiune?
  • Inovații în HR – Trenduri și direcții pentru viitor, încotro ne îndreptăm, ce trebuie să pregătim încă de azi pentru a fi în top mâine.

18 speakeri de top români și 7 speakeri internaționali vor aduce în discuție, pe de o parte, soluții testate și validate deja în practică, al căror rezultat și impact este dovedit și care trebuie doar înțelese și ajustate la propriile nevoi. Specialiștii și experții invitați vor împărtăși din experiența lor, venind cu studii de caz concrete și cu exemple practice.

Pe de altă parte, în secțiunea dedicată Inovației în HR vor fi abordate o serie de idei noi, direcții și dezvoltări posibile pe care le vom putea vedea materializate în anii care urmează și a căror implementare poate aduce un avantaj strategic. Fiind permanent în contact cu oamenii, HR-ul reflectă fidel preocupările și evoluția celor mai importante trenduri iar BD HR Summit își propune să surprindă aceste direcții încă în faza de formare, oferind participanților șansa de a se pronunța asupra lor.

,,BD HR SUMMIT 2017 vine ca o urmare firească a concluziilor extrase din cercetările efectuate în ultimii 2 ani. Cercetări care au relevat că, la nivel de  top și middle management, 7 din topul primelor 10 preocupări și provocări sunt legate de managementul resurselor umane, în special pe partea de atragere a personalului potrivit pentru joburile disponibile și, în al doilea rând, pe partea de retenție și implicare a personalului existent. Dacă acum câțiva ani acest fenomen era mai predominant în anumite industrii și zone ale țării, astăzi interpretarea rezultatelor ne conduce către concluzia că acesta a devenit unul general, indiferent de domenii, de regiune, de poziții.

Fideli misiunii noastre de a ajuta mediul de business românesc în găsirea, în primul rând, a unui echilibru dinamic pe care să se poată dezvolta sustenabil,  am creat acest eveniment și am invitat 4 dintre cei mai importanți 50 de influențatori din domeniul HR la nivel global, alături de alți 3 Guest Speakeri străini, cu vastă experiență practică, precum și 18 speakeri din România care sunt experți sau directori de HR în cele mai importante 50 de companii din România. Evenimentul este o ocazie unică de dezvoltare profesională și networking cu elita profesioniștilor de HR din România și, nu în ultimul rând, un bun mod de a te pune la curent cu ultimele tendințe și noutăți din managementul resurselor umane. E un eveniment pe care niciun profesionist din domeniul resurselor umane nu ar trebui să-l rateze, declară László Pacsó, fondatorul platformei Business Days.

,,Într-o lume în continuă schimbare, amplificată de progresul tehnologic și în care deficitul de talente nu mai este doar o statistică, ci a devenit un risc real pentru funcționarea și dezvoltarea companiilor, HR-ul este una dintre funcțiunile esențiale într-o organizație. Munca nu mai este despre muncă, recrutarea devine tot mai mult o activitate de marketing, organizațiile se transformă în spații de realizare personală unde angajații sunt mai degrabă parteneri sau intraprenori: toate acestea reprezintă direcții și tendințe deja manifeste în piața muncii.

Ne propunem, în acest context, să abordăm la BD HR Summit 2017 cele mai de actualitate teme ale HR-ului modern, într-un amplu eveniment la care sunt invitați să participe trend- setteri, experți, profesioniști și companii care au capacitatea de a modela lumea resurselor umane.

Diversitatea companiilor și industriilor pe care aceștia le reprezintă le vor asigura participanților accesul la o imagine completă asupra stadiului actual al HR-ului în România și al provocărilor cu care se confruntă acest domeniu și reprezintă o șansă în plus de a avea acces la Best Practices, declară Sorin Faur, președintele Academiei de HR.

Evenimentul se adresează:

  • Managerilor de top și executivilor care, fiind la conducerea companiilor lor, recunosc în HR un partener de business, nu doar un departament suport și vor astfel să își fundamenteze mai bine deciziile de leadership;
  • Directorilor și managerilor de HR, care vor să înțeleagă direcțiile strategice în care se îndreaptă domeniul lor și să se pregătească pentru viitor, intrând în contact cu cei care produc schimbarea;
  • Experților în recrutare și Talent Aquisition care doresc să fie la curent cu cele mai noi și creative metode de atragere a candidaților de valoare;
  • HR Business Partnerilor care vor să aprofundeze atât limbajul resurselor umane, cât și limbajul de business, descoperind soluții de translatare a acțiunilor de HR în cifre cu impact;
  • Specialiștilor în cultura organizațională, mereu preocupați de comunicarea și implementarea valorilor companiei și care au nevoie de soluții de consolidare a echipelor și de loializare a talentelor;
  • Antreprenorilor, cei care, fie singuri, fie împreună cu echipa de HR, trebuie să ia decizii majore privind managementul talentelor și care iși doresc să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă zi de zi;
  • Furnizorilor de servicii și produse de și pentru HR (firme de recrutare, de training, payroll, leasing de personal, firme de software specializat, consultanță, dreptul muncii, etc) și care doresc să fie la curent cu nevoile și problemele de interes ale clienților lor;
  • Membrilor comunității de HR în general, cei care sunt în permanentă căutare de soluții practice dar și idei avangardiste ce pot oferi avantaje nebănuite în războiul pentru talente.

Evenimentul le va oferi participanților nu doar informații de calitate aduse de speakeri de prestigiu consacrați în companii de renume, ci și prilejul de a schimba idei, precum și energia și inspirația de a declanșa schimbările pe care doresc să le implementezi ca urmare a celor descoperite. Înscrierile se pot face la adresa https://www.businessdays.ro/Evenimente/BD-HR-SUMMIT-2017/Inscriere, fiind disponibile mai multe pachete de acces.

Evenimentul este susținut de: Raiffeisen Leasing, Fan Courier, UniCredit Bank, Zitec, IQOS, Metropolitan Life, Saga HR Advisory, AdLemonade, GripAds, 1asig.ro, Autonom, Galaxy Design, Dallmayr, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Alira;

Parteneri media: România Liberă, Europa FM, 9AM, Chic Elite, Business Cover, Piața Financiară, Business 24, Ziare.com, Jurnalul de Afaceri,  Antreprenor in Romania, Portal HR, Softlead, Zelist Monitor, IQads, Anis, Clustero, Camera de Comerț și Industrie a României, Camera de Comerț Româno-Olandeză, Camera de Comerț Româno-Britanică, Camera de Comerț și Industrie România-Israel, Asociația Națională a Recrutorilor, undelucram.ro, Buticul de Inspirație by Dana Tudor;

Consideri informatia utila? Te rugam sa dai Like si Share pentru ca si alti antreprenori sa afle despre portalul nostru si te invitam sa te inscrii la newsletter pentru primirea ultimelor noutati din mediul afacerilor.

Membership portal