- Aproximativ 100 de reprezentanți de resurse umane, din Timișoara, au aflat care sunt provocările și tendințele domeniului în care activează;
- Conferința „HR Business Strategist – Timișoara” a reunit 15 specialiști de HR din companii precum: ZF TRW, Signal Iduna, GfK, 7card, Depanero, Selgros, Romanian Software, Aon, NTT Data, Marionnaud, BenefitOnline, Supremia Grup, Lidl, Evozon Systems și LeoHR.
București, 3 aprilie 2017 – BusinessMark a organizat pentru prima dată în Timișoara conferința „HR Business Strategist”. Scopul întâlnirii a fost de a crea un dialog între specialiștii care coordonează departamentele de resurse umane din Timișoara și reprezentanții cu experiență în companii cu renume, la nivel național.
Conferința „HR Business Strategist”, ediția organizată în orașul Timișoara, s-a desfășurat în trei sesiuni, iar printre temele abordate amintim: rolul coordonatorului de resurse umane la nivel de business strategy & development, result-centric leadership, career mapping for millennials, sharing economy, cultura organizațională ca factor diferențiator, career development & team management.
Timișorenii au avut oportunitatea să interacționeze cu următorii speakeri:
- VALENTINA MORODAN (HR Manager, Divizia Volane și Driver Airbag, ZF TRW);
- SORIN ANGHEL (Regional Sales Manager, Signal Iduna);
- RALUCA AVRĂMESCU (HR Manager, GfK);
- ANDREI CREȚU (Co-Fondator, 7card);
- IONELA PETRESCU (HR Manager, Depanero);
- ANTONETA GALEȘ (Director of Communication and Organisational Development, Selgros);
- MARIAN HANGANU (Sales Manager, Romanian Software);
- VIRGINIA PĂUNA (Project Leader, Aon Best Employers Study);
- SERGIU TAMAȘ (Head of HR, NTT Data);
- ANDREEA DOBRE (HR Manager, Marionnaud);
- STELIAN BOGZA (Co-Founder, BenefitOnline);
- OANA PIPER (HR Manager, Supremia Grup);
- ALINA GHIȚĂ (Head of Talent Management, Lidl);
- LIANA PRECUP (HR Manager, Evozon Systems);
- LEONARD RIZOIU (Managing Director, LeoHR).
În urma evenimentului, au fost trasate câteva concluzii: în 2017, piața muncii se află pe un trend ascendant, iar una dintre preocupările companiilor este să crească gradul de retenție în rândul angajaților. Rolul reprezentanților în resurse umane devine din ce în ce mai important în construirea unor strategii puternice de employee engagement, dar și în relația pe care o stabilesc cu top managementul. De asemenea, s-a discutat despre contribuția managerilor de resurse umane, la nivel strategic, în companie. În cadrul conferinței, au fost prezentate exemple de bune practici și instrumente de măsurare a implicării pentru o bună evoluție a strategiilor la acest nivel.
Conferința „HR Business Strategist” a reunit specialiști și lideri care coordonează departamentele de resurse umane: Directori Generali, HR Managers, HR Business Partners, General HR Specialists, Senior HR Consultants și antreprenori.
Evenimentul a fost organizat de BusinessMark alături de Romanian Software, Signal Iduna, Aon România, World Class, LeoHR, MaxRelax și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. Partenerii media ai conferinței au fost: Signal Connect, NewMoney, Radio Romania Timisoara, Cetățeanul, TimisoaraExpress, Arad24.net, Portal HR, Inoras.ro, Timisoreni.ro, Jurnalul de Afaceri, SaptamanaFinanciara, Antreprenorinromania, Plan de afacere, Roportal, Transilvania Business, Debizz, Ziare.com, Business24, MLM News, Economiaonline, Global Manager, PRBox, Rbeconnect, Avocatura, Femei în afaceri, Manager Express, BusinessWoman, Chalbert, Calendar Evenimente, Revista Valoarea, Vox Capital, Administratie.ro, Finzoom, ejobs, Legal Marketing, Promo Afaceri, MediaRabbit.
Pentru informații despre evenimentele noastre vă invităm să accesați site-ul BusinessMark sau să ne scrieți pe adresa office@business-mark.ro.
Despre BusinessMark
BusinessMark este o companie ce oferă servicii integrate de B2B și pune la dispoziția clienților săi modele de dezvoltare complexe cu scopul de a-i conecta în mod direct cu mediul de afaceri și de a crea oportunități de parteneriat strategic. Atât prin organizarea de evenimente business, cât și prin serviciile de B2B Public Relations, BusinessMark își propune să vină în întâmpinarea partenerilor săi cu strategii de comunicare și promovare centrate pe business matchmaking și crearea de oportunități de dezvoltare.
Consideri informatia utila? Te rugam sa dai Like si Share pentru ca si alti antreprenori sa afle despre portalul nostru si te invitam sa te inscrii la newsletter pentru primirea ultimelor noutati din mediul afacerilor.
Platforma online www.antreprenorinromania.ro reprezintă un ecosistem al reprezentanților mediului de afaceri românesc în care antreprenorii își fac cunoscute inițiativele, expertiza și ofertele de business într-un mediu colaborativ menit să dezvolte potențialul antreprenorial autohton prin facilitarea comunicării, dezvoltării de parteneriate, schimbului de servicii, diversificarea rețelelor de clienți și accesul la concepte și strategii în afaceri.