BusinessMark a organizat evenimentul SHIFT.CHANGE MANAGEMENT CONFERENCE, care a avut loc pe 7 iunie 2016, la Crowne Plaza Hotel. In cadrul evenimentului managerii au putut identifica elementele esentiale pe care trebuie sa le alinieze la strategia de business, astfel incat schimbarea sa se resimta in mod benefic in sistem.
SESIUNEA 1
In prima parte a zilei speakerii au fost: MICHAEL SCHROEDER, Founder, Linarson Coaching, CATALINA DODU, Country Manager, ATOS, GEORGE OCTAVIAN IACOB, Director General, Polisano, COSMIN COSTEAN, CEO, Performio EPM si MONA URSU, Managing Partner, BrandFusion.
MICHAEL SCHROEDER, Founder, Linarson Coaching, si-a intitulat prezentarea ”Go with the flow: the natural thing about change”.
”Lumea se schimba permanent si ne comportam de multe ori ca si cum aceste evenimente provocate de schimbare nu ar exista. Personal, am realizat ca trebuie sa invat mai multe despre schimbare. Exista manageri care nu accepta aceasta realitate a schimbarii. Se agata de functie. De ce este atat de greu sa ne schimbam? Exista mai multe capcane. Prima este cea a egoului – importanta personala, a doua capcana este sistemul de credinte (credem ca nu ne putem schimba), atasamentul (copii, sotie, ipoteca etc), iar cea de-a patra capcana este frica. Problema este ca desi stim ca suntem muritori ne comportam ca si cand am trai vesnic. Adevarul este ca trebuie sa ne intoarcem la copilarie si sa realizam ca si acum jucam jocuri. Ideea nu este sa le ridiculizam ci sa realizam ce joc jucam si sa fim stapanul propriei noastre atitudini. Poate ca in spatele schimbarii se ascunde ceva pozitiv. Poate ca ratam jobul vietii noastre pentru ca suntem prea blocati pentru a-l vedea”, a explicat MICHAEL SCHROEDER.
El a subliniat fenomentul natural care este schimbarea punctand faptul ca in corpul uman sunt 50 de trilioane de celule, in fiecare secunda producandu-se o schimbare in organism.
CATALINA DODU, Country Manager, ATOS, a vorbit despre Organizational change – amenintare sau oportunitate?
”Am lucrat in toata cariera in numai doua companii. In prima, BitDefender, faceam o schimbare totala la fiecare doi ani. Apoi am facut pasul catre o corporatie unde nu mai generam schimbare. Schimbarea venea de undeva de sus si nu mai detineam controlul. Cred ca este important sa stim ce avem de facut atunci cand o schimbare vine. Poate ca locul nostru nu mai este acolo dupa schimbare. In cazul nostru nu a fost nevoie. Nu ne-au plecat oameni nici la mutarea din Siemens in ATOS si am realizat ca angajatii, indiferent de varsta, nu se mai tem de schimbare. Suntem intr-o lume supusa schimbarii, lucrurile se schimba uimitor de repede, noi comunicam mult mai rapid. Acest ritm ne face să realizam ca aceia care vor supravietui sunt cei care vor reusi sa se adapteze la aceasta schimbare”, a declarat CATALINA DODU.
Ea a mai precizat ca este bine sa schimbam dar nu de dragul schimbarii si pentru a ne reinventa. Sfatul sau pentru participanti este de a vedea schimbarea ca pe o oportunitate.
GEORGE OCTAVIAN IACOB, Director General, Polisano, a vorbit despre Transparenta si importanta acesteia intr-un proces de restructurare.
”Atunci cand iei parte de la proiectele de restructurare este clar ca esti intr-un loc unde s-a intamplat ceva rau. In cazul nostru a fost foarte dificil pentru ca datoriile erau foarte mari iar numarul angajatilor era de 2500. Credem insa ca este important ca in incercarea de restructurare sa incerci sa repari alaturi de echipa de management care a construit compania. Un business este construit cu foarte multe emotii. De aceea de multe ori pierzi din vedere ratiunea, ori aceasta este cea care te face sa iei deciziile corecte fara sa fii influentat”, a afirmat GEORGE OCTAVIAN IACOB.
El a mentionat ca este foarte important ca toate schimbarile sa fie comunicate. ”Furnizorilor si bancilor trebuie sa le spui ce vrei sa faci fie ca le place fie ca nu. Insist pe comunicarea directă insotita de multe argumente”, a precizat GEORGE OCTAVIAN IACOB.
COSMIN COSTEAN, CEO, Performio EPM, este de parere ca o schimbare se face numai fiind informat.
”Pentru a face o schimbare trebuie sa avem in primul rand informatiile potrivite. Realitatea este ca pierdem foarte mult timp. Sigur ca este una sa pierzi timpul tau si altceva sa-l pierzi pe al altora, implicit pe al clientilor. De asemenea in cazul schimbarii este important ca fiecare angajat sa inteleaga ca are un rol in proces si mai ales care este acela”, a afirmat COSMIN COSTEAN.
MONA URSU, Managing Partner, BrandFusion, a vorbit despre Rebranding. Arta de a reconcilia organizatia.
”Este important de subliniat ca rebrandingul nu este neaparat numai o miscare de comunicare. Surse pentru efectuarea procesului de rebranding sunt mai multe: ruptura de o imagine invechita, armonizarea portofoliului de business, repozitionarea businessului, extinderea pe o piata noua, nevoia de descoperire a identitatii. Atunci cand incepi un proces de rebranding trebuie sa te astepti sa intampini rezistenta din interiorul companiei si uneori chiar din partea clientilor”, a explicat MONA URSU.
Cea de-a doua sesiune a inceput cu interventia Keynote Speaker-ului JEROME BARRAND, Co-founder and President of Agil’OA, care a sustinut alaturi de CIPRIAN MOGA, Business Transformation Advisor prezentarea AGILITATEA – noua frontiera a managementului schimbarii.
”Societatile trebuie sa-si dea seama ca au nevoie de schimbare si sa decida ce trebuie facut. Desigur ca este foarte utila interventia consultantilor”, a declarat JEROME BARRAND.
”Cand concurenta isi face simtita prezenta trebuie sa ne diferentiem, este necesar un alt dinamism”, a completat CIPRIAN MOGA.
”Dupa ce patronul a decis ca vrea sa schimbe ceva trebuie decis ce tip de schimbare este necesara. Telekom de exemplu a decis sa schimbe sistemul informatic pentru optimizarea serviciilor. Nu managerul stie de multe ori ce este important. Angajatul stie ceea ce nu functioneaza. Telekom a fost atenta la asta si a aflat ce trebuie imbunatatit. Angajatii cunosteau clientii si de aceea schimbarea a fost acceptata usor si facuta in functie de preferintele acestora”, a explicat JEROME.
El este de parere ca digitalizarea este acelasi lucru cu globalizarea si ca daca acum cativa ani strategia era elaborata si self centred, acum este ceea ce numim strategie agila.
”Pentru a atinge clientul trebuie sa intelegem specificul companiei si apoi sa trecem la valori. Dupa este necesar sa vorbim despre sens. Companiile apeleaza din ce in ce mai des la consultanti. De asemenea angajatii trebuie sa fie informati despre toare masurile luate. Managerul nu trebuie sa fie sef ci coleg. Putem schimba toate strategiile din lume. Daca nu ne axam pe comportamentul angajatului nu vom avea o organizatie agila care nu va face fata. Pentru mine asta inseamna supravietuirea”, a completat JEROME.
Ziua a continuat cu o noua sesiune de dezbateri alaturi de: MIKAEL FREDHOLM, CEO, World Class Romania, CRISTIAN POPESCU, HR Director, PRO TV, ELENA BADEA, Marketing Strategy Consultant si DANIEL BICHIS, Managing Partner, Competent Consulting.
MIKAEL FREDHOLM, CEO, World Class Romania, a vorbit despre The Mission, Values and Feedback Loop – how to drive your business through a strong and relevant Mission?.
”In cei 15 ani de cand compania este in Romania aceasta a crescut de 4 ori, iar ultimii doi ani au fost o provocare majora pentru angajati. Afacerile de fitness sunt foarte dificile si cu multe provocari. De aceea, m-am axat pe lucrurile care nu se schimba. Primul lucru care nu se va schimba este reprezentat de aspiratiile noastre. Ne dorim sa schimbam radical stilul de viata al romanilor si asta nu se va schimba. Misiunea noastra este plina de sens si nu sunt doar cuvinte pe hartie. Ne-am propus să le oferim oamenilor un loc placut departe de munca si de casa, un loc unde membrii pot sa inoveze si sa-si schimbe felul de viata. De asemenea, valorile noastre nu se vor schimba. Am inceput cu 8 cluburi, aveam un sistem antreprenorial si puteam tine legatura cu fiecare in parte. Acum suntem la alt nivel, dar in loc de reguli si politici stricte lucram cu valori clare. De asemenea ne asiguram ca toata lumea primeste si da feedback. Multi percep feedback-ul ca pe o critica, dar nu este. De fapt, este un dar”, a declarat MIKAEL FREDHOLM.
CRISTIAN POPESCU, HR Director, PRO TV – Central European Media Enterprises, si-a intitulat prezentarea The show must go on. Povesti despre schimbare de la romani cu talent.
”Televiziunea si schimbarea merg mana in mana. Exista desigur si lucruri pe care nu le vedem pe ecran. In ProTv lucrurile au mers si fara carti groase, sigur ca avand la baza un model: erori in schimbarea programatica. Doua dintre aceste doua erori frecvente sunt: implementarea cu forta a unor strategii invatate in alta parte, iar cea de-a doua – siguranta ca se va schimba comportamentul oamenilor daca se decide asta de catre conducerea companiilor. De fapt, daca faci schimbarea de jos in sus sunt mai multe sanse sa functioneze”, este de parere CRISTIAN POPESCU.
ELENA BADEA, Marketing Strategy Consultant, a vorbit despre Esecul in change management – Ce urmeaza dupa?.
”Nici o problemă nu poate fi rezolvata cu nivelul de cunostinte cu care a fost creata. Cand facem o schimbare este la nivelul unor realitati compuse. Schimbarea este in natura, este ceva natural, dar atunci cand nu mai suntem obisnuiti cu ea incercam sa o controlam. Henry Ford spunea ca o greseală este de multe ori ceea ce trebuie pentru ca o idee valoroasa sa fie pusa in practica. Este statistic dovedit ca majoritatea incercarilor de schimbare esueaza sau sunt oprite inainte de a incepe. Totusi dupa o incercare esuata schimbarea vine mult mai usor pentru ca stii deja mai multe lucruri decat anterior”, a afirmat ELENA BADEA.
Potrivit acesteia, daca vrem sa aducem natural schimbarea in companie trebuie sa observam ce functioneaza in mod natural la angajati.
DANIEL BICHIS, Managing Partner, Competent Consulting, si-a numit prezentarea De la Chance Management la Change Management prin NLP.
”Cati dintre dumneavoastra ati initiat o schimbare care a fost ceva mai mult fata de un joc cu zaruri? Cand vorbim despre schimbare toti ne consideram niste ucenici vrajitori. Problema este ca si acestia au nevoie de o carte cu vraji. Axiomele cu care se opereaza nu sunt tot timpul ancorate in realitate”, a completat DANIEL BICHIS.
Una dintre aceste axiome spune ca schimbarea se produce intr-un proces liniar cu ajustari treptate. Problema in astfel de situatii este ca astfel ajung sa fie afectati clienti, furnizori, angajati etc, este de parere DANIEL BICHIS.
Evenimentul a inclus si seminarul cu tema “AGILITATEA CA SOLUTIE PENTRU A REZISTA IN FATA NOII SOCIETATI DIGITALE” sustinut de Jerome Barrand si Ciprian Moga.
”Nu trebuie sa ne imaginam organizatia agila ca pe un predator ci ca pe un peste care are in fata o amenintare si ia decizia buna pentru a se salva. Daca activati intr-un mediu tulbure trebuie sa stiti ce trebuie schimbat pentru a reusi. Organizatia agila este capabila intr-un mediu turbulent sa anticipeze miscarea corecta”, a declarat Ciprian Moga.
”Agilitatea in raport cu reactia inseamna si anticipatie reciproca. Cel care genereaza schimbarea trebuie sa colaboreze cu factorii implicati in schimbare. Daca se produce o ruptura inseamna ca exista o ruptura si intre management si angajati care trebuie identificata. Trebuie sa realizam ca sunt mai multe parti implicate si sa aflam daca aceste alte parti sunt multumite si daca nu este ok sa incercam sa rezolvam nemultumirea sa. Intr-o relatie de reciprocitate trebuie sa ne respectam si sa avem incredere. De asemenea trebuie sa muncim pentru a pastra aceasta incredere”, a completat Jerome Barrand.
In opinia sa, schimbarea este buna dar trebuie sa fie facuta constient si cu un scop util.
”Trebuie sa incurajati compania sa actioneze in scopul schimbarii dar cu foarte mare atentie la consecinte. Cu privire la inovatie aveti o miscare continua creata de competitie. In functie de context poti sa faci ceva inovator. Intrebarea este avem cu adevarat nevoie de agilitate?” – Ciprian Moga.
El a citat conceptul numit VUCA: volatilitate, nesiguranta, complexitate, ambiguitate.
Un eveniment BusinessMark organizat cu sprijinul: CCIFER, BRCC si BCCBR.
Partenerii evenimentului au fost: Carrefour Romania, Performio, Qualians, Air France / KLM, World Class, Graphtec Design, Biroul de traduceri Champollion, Klarmedia, Photosnacks, Robofun si OnScreen.
Evenimentul are drept parteneri media: Finzoom, Legal Marketing, Stiinta azi, Jurnalul de afaceri, Promoafaceri, Femei in afaceri, Business Editors, Avocatura.com, Economic ZOOM, Business24, Ziare.com, Calendar evenimente, Chalbert, Transilvania Business, Debizz, Administratie.ro, Roportal.ro, MLM News, Revista Valoarea, Bucuresteni.ro, Manager Express, Economia Online, Think Business, Antreprenor in Romania, Stiinta azi, Rabbit Media si Plan de afacere.ro.
Despre BusinessMark
BusinessMark este o companie ce oferă servicii integrate de B2B, oferind clienților săi modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri și creând oportunități de parteneriat strategic.
Atât prin organizarea de evenimente business, cât și prin serviciile de B2B Public Relations oferite, BusinessMark își propune să vină în intampinarea partenerilor săi cu strategii de comunicare și promovare centrate pe business matchmaking și crearea de oportunități de dezvoltare.
Consideri informatia utila? Te rugam sa dai Like si Share pentru ca si alti antreprenori sa afle despre portalul nostru si te invitam sa te inscrii la newsletter pentru primirea ultimelor noutati din mediul afacerilor.
Platforma online www.antreprenorinromania.ro reprezintă un ecosistem al reprezentanților mediului de afaceri românesc în care antreprenorii își fac cunoscute inițiativele, expertiza și ofertele de business într-un mediu colaborativ menit să dezvolte potențialul antreprenorial autohton prin facilitarea comunicării, dezvoltării de parteneriate, schimbului de servicii, diversificarea rețelelor de clienți și accesul la concepte și strategii în afaceri.