Delegarea reprezintă executarea unor lucrări pe o perioadă limitată, din dispoziția angajatorului, într-un loc diferit de locul de muncă obișnuit al salariatului
Așadar, delegarea se poate efectua:
a) la același angajator, dar în cadrul altui compartiment sau colectiv de muncă situat în aceeași localitate sau în alta;
b) într-o subunitate din aceeași localitate sau din alta;
c) într-o altă unitate din aceeași localitate sau din altă localitate;
d) în afară de orice unitate sau localitate cum ar fi, de pildă, verificarea sau aprovizionarea unor echipe sau formații de lucru aflate în mișcare și care nu sunt organizate ca subunități, ateliere, șantiere.
Prin delegare angajatorul poate modifica unilateral numai locul muncii.
Durata: Maxim 60 de zile calendaristice in 12 luni, fara acordul salariatului!
Persoana delegată are dreptul să pretindă ca delegarea să se facă ținându-se seama de pregătirea și calificarea sa profesională. Mai exact, delegatul își va exercita atribuțiile de serviciu în conformitate cu fișa postului. In ordinul de delegare se pot face și alte precizări în legătură cu particularitățile activității sale în perioada delegării. Nu este interzisă conferirea de atribuții suplimentare cu ocazia delegării, atâta timp cât noile atribuții sunt în concordanță cu competențele salariatului și nu aduc o modificare semnificativă a atribuțiilor sale obișnuite.
Funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă rămân nemodificate.
Modificarea unuia dintre aceste elemente nu este interzisă, însă se poate realiza numai cu acordul salariatului.
Detașarea reprezintă schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
Prin urmare prin măsura detașării:
- se modifică atât locul de muncă cât și persoana angajatorului;
- salariatul va primi dispoziții cu caracter obligatoriu de la angajatorul la care a fost detașat.
- se poate modifica și felul muncii, dar numai cu consimțământul scris al salariatului,
- salariatul poate refuza detașarea numai în mod exceptional și pentru motive personale temeinice (graviditate, își crește singur copilul minor, starea sănătății dovedită cu certificate medical.
Durata: Detașarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 1 an. În mod exceptional, perioada detașării poate fi prelungită pentru motive obiective, cu acordul salariatului și a celor doi angajatori, din 6 în 6 luni.
Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea. Totodată, salariatul detașat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și a cazării precum și a unei indemnizații de detașare. Angajatorul care detașează are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detașarea să își îndeplinească integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat.
Detașarea constă în schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția conducerii angajatorului, urmată de încadrarea salariatului la un alt angajator la care este trimis, în scopul executării unor lucrări în interesul acesteia din urmă.
Pe perioada detașării, contractul de muncă încheiat cu primul angajator se suspendă în efectele sale principale, fiind cedat parțial și pe o perioadă determinată celui de-al doilea angajator.
Apartenența la angajatorul unde salariatul este trimis și relațiile de subordonare față de acest nou angajator, cu toate consecințele care rezultă din aceasta, reprezintă elementul care definește detașarea, deosebind-o de delegare. Este elementul definitoriu câtă vreme atât prin delegare sau detașare angajatorul poate modifica unilateral locul muncii.
Funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă rămân nemodificate sau cu modificari nesemnificative, in limita competentelor profesionale, atât la delegare cât și la detașare.
Despre Casa de avocatura Bordianu si Asociatii
Societatea “Bordianu şi Asociaţii” activează de peste 10 ani pe piața avocaturii din Romania, echipa fiind formată din 7 avocați cu experiență în diferite arii juridice, ca de exemplu dreptul comercial, malpraxis, proprietate intelectuală sau dreptul muncii.
Pentru “Bordianu şi Asociaţii” cel mai important este clientul şi surmontarea problemelor juridice ale acestuia. Ne concentrăm toate eforturile, toate cunoştinţele şi experienţa acumulată, pentru a duce la bun sfârşit fiecare caz, fiecare relaţie profesională.
Valorile care ne ghidează în activitatea de zi cu zi sunt profesionalismul, transparenţa, comunicarea permamentă şi verticalitatea. Punând accent pe toate acestea, încercăm să facem din “Bordianu şi Asociaţii” una dintre casele de avocatură de top din România.
Contact: Catalina Bordianu Calangiu (Partener)
BORDIANU SI ASOCIAȚII
T 021 315.44.55, F 0746.155.022
catalina.bordianu@bordianusiasociatii.ro
www.bordianusiasociatii.ro
Nota: daca detineti alte informatii utile pentru antreprenori, nu ezitati sa le furnizati in comentarii, pentru a ajuta impreuna cat mai mult mediul de afaceri
2931271