Contraventii in vremea pandemiei

0
645

Prin adoptarea OUG nr. 34/2020 de modificarea si completare a OUG 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, in vigoare de la 31 martie 2020, s-au majorat substanțial limitele amenzii contravenționale aplicabile persoanelor fizice si persoanelor juridice, introducându-se totodata o serie de sacțiuni complementare apte să limiteze dreptul de proprietate privata.

Potrivit OGU 1/1999 privind regimul stării de asediu si regimul stării de urgentă, constituie contravenție nerespectarea măsurilor instituite prin OUG nr. 1/1999, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prin ordonanțele militare și prin ordinele emise specifice stării de urgență.

Limitele amenzii contravenționale au fost majorate prin OUG 34/2020 dupa cum urmeaza:

  • pentru persoanele fizice de la 2000 lei la 20.000 (anterior modificarii cuantumul amenzii pentru persoana fizice era de 100 de lei la 5000 de lei);
  • pentru persoanele juridice de la 000 lei la 70.000 lei (anterior modificarii cuantumul amenzii fiind de 1000 lei la 70.000 lei).

Daca anterior modificarii intervenite prin adoptarea OUG 34/2020, contravenientul putea achita in 15 zile de la inmanarea sau comunicarea procesului-verbal de contraventie jumătate din minimul amenzii  prevazut de lege, atragem atenția ca, in prezent, cel sancționat poate achita, jumatate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

Potrivit art. 28 alin. (2) din OUG nr. 1/1999, introdus prin OUG nr. 34/2020, pe lângă amendă, în funcție de natura și gravitatea faptei se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:

  1. a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
  2. b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  3. c) suspendarea temporară a activității;
  4. d) desființarea unor lucrări;
  5. e) refacerea unor amenajări.

Confomr art. 281 din OUG 1/1999, introdus prin OUG 34/2020, bunurile confiscate care sunt cuprinse în categoriile stabilite în Necesarul de bunuri în stare de urgență se atribuie direct, cu titlu gratuit institutiilor sau autorităților publice, sau in masura in care bunurile confiscate sunt materii prime si materiale care pot fi folosite pentru obtinerea unor produse necesare autoritatilor si institutiilor publice pentru punerea in aplicare a masurilor dispune pe perioada starii de urgentă, bunurile confiscate vor fi atribuite unor operatori specializati in vederea prelucrarii voluntare.

Atentie! Plangerea formulata impotriva procesului verbal de contraventie si de aplicare a sancțiunilor nu suspenda executarea sancțiunilor contraventionale complementare, mai sus indicate. In cazul in care instanta de judecata anuleaza sau constata nulitatea procesului verbal de contraventie poate sa dispuna să se achite celui in drept o despagubire care se stabileste in raport de valoarea de circulatie a bunurilor la momentul confiscării, fara a se putea dispune restituirea bunului confiscat.