Succesul este indeplinirea progresiva a unui ideal care merita urmat

0
9498

Earl Nightingale a realizat in anul 1956 aceasta inregistrare care intruchipeaza raspunsul pe care il cauta inca de la varsta de 9 ani: de ce unii oameni aveau parte de prosperitate, iar altii, ca si familia lui, traiau la limita existentei.

Probabil unii dintre dumneavoastra sunt familiarizati cu „Secretul”, unul dintre clipurile si una dintre cartile care au devenit virale in societatea zilelor noastre in urma cu ceva timp.

La baza acestuia se afla intr-adevar o teorie pe care nu o putem combate: orice lucru care a fost realizat pe lumea aceasta a fost intai vizualizat in mintea unei persoane inainte de a se materializa si a fi transpus in lumea reala.

Dincolo de aceasta strategie care a fost preluata de anumite persoane care nu au inteles ca aceasta „vizualizare” a obiectivelor trebuie completata de „actiune” si „munca”, va invitam sa analizati clipul si recenzia mesajelor transmise de Earl Nightingale care sunt mult mai ancorate in realitate.

La varsta de 35 de ani, eforturile sale s-au concretizat in inregistrarea de catre acesta a unui mesaj intitulat „Cel mai neobisnuit secret”, care a fost atat de bine primit in special de catre comunitatile agentilor de vanzari incat a ajuns sa fie vandut in numar de 1 milion de copii si sa primeasca „Vinilul de Aur”.

Mesajul sau a reprezentat samanta dezvoltarii industriei „dezvoltarii personale” si a cunoscut actualizari de-a lungul timpului, insa chiar si acum mesajul sau este la fel de adevarat si valoros cum era pe atunci.

Earl Nightingale incepe mesajul sau prin analizarea tinerilor in varsta de 25 de ani care isi incep viata profesionala cu entuziasm, cu o sclipire in ochi si mult curaj, vizualizand viata ca pe o aventura interesanta.

Insa doar 5% vor cunoaste succesul cu adevarat, succes al carui definitie data de Earl consta in: „Succesul este indeplinirea progresiva a unui ideal care merita urmat”. Daca un om depune efort inspre un scop bine definit in prealabil si stie incotro merge, atunci acel om va avea succes. Daca nu, va esua!

Putem spune ca in ziua de astazi s-a constatat o problema din acest punct de vedere in randul tinerei generatii care pare sa nu aiba un scop bine definit in viata.

Speram ca articolul si clipul sa ajunga la cat mai multi tineri si sa fie deschizator de drumuri catre un viitor de succes al tinerei generatii.

Earl afirma in cadrul materialului ca majoritatea oamenilor se conformeaza in fata evenimentelor care se intampla in viata acestora, fara a actiona in vreun fel. Mai mult, oamenii tind sa faca anumite lucruri doar pentru ca toti o fac.

S-a realizat chiar un sondaj de opinie in randul oamenilor care sunt angajati, care se trezesc dimineata devreme sa mearga la munca, acestia fiind intrebati: „De ce muncesti? Care este motivul pentru care alegi sa te trezesti zi de zi pentru a merge la munca la patron?” Foarte multi au justificat prin faptul ca „toata lumea o face” sau nu au stiut cum sa justifice.

Si pe bune dreptate corect? Cati dintre noi nu facem lucruri doar pentru ca „societatea o cere”, pentru ca „ceilalti o fac”? De la cumpararea ultimului tip de telefon, cumpararea unei masini noi, contractarea unui credit pentru casa, efectuarea unei singure vacante intr-o destinatie care ne place pe an, dedicarea vietii pentru un om cu idealuri care se numeste „sef” si asa mai departe. Multe dintre aceste lucruri alegem sa le facem pentru ca „si ceilalti o fac”. Cei 95% care intampina dificultati financiare pe parcursul vietii lor.

Pentru a avea succes, trebuie sa devenim unii dintre acei oameni care afirma cu credinta „Voi deveni asta!” si care incep sa lucreze inspre realizarea acelui scop.

Iar omul de succes, spre deosebire de alte materiale demne de Hollywood, este reprezentat de exemple precum cele de mai jos:

  • Profesoara de succes care preda pentru ca asta a vrut!
  • Femeia de succes care este sotie si mama pentru ca asta si-a dorit! si face o treaba minunata!
  • Barbatul de succes care este seful buticului de la colt pentru ca asta si-a dorit!
  • Agentul de vanzari priceput, care vrea sa devina unul excelent, sa ajute la cresterea organizatiei, pentru ca asta si-a dorit!
  • Un om de succes este oricine face ceva VOIT ce si-a propus in prealabil, pentru ca ASTA SI-A DORIT!

Cheia succesului identificata de Earl in cei 20 de ani de studiu al subiectului consta in definirea unui SCOP in viata. Exemplifica pentru a sustine argumentul sau evidentiind oamenii care desi muncesc extrem de mult, nu au realizari marete, oamenii care daca au cunoscut succesul continua sa aiba succes si oamenii care cunosc esecul si par sa se confrunte continuu cu acesta de-a lungul vietii. Si totul se intampla din cauza SCOPULUI. Unii il au, altii nu!

Oamenii cu un SCOP reusesc pentru ca stiu incotro se indreapta. Earl ne ofera drept exemplu de comparatie pentru oamenii de succes un vapor care pleaca pe mare cu intregul parcurs marcat pe o harta. Capitanul si echipajul stiu exact unde vor ajunge si cat va dura. Are un scop precis! Si in 9.999 din 10.000 de cazuri va ajunge la destinatie.

Iar pentru oamenii care cunosc esecul, tot Earl ne prezinta un alt vas, ca si primul dar fara echipaj si fara capitan. Vas care sa nu aiba o destinatie, un scop. Ii dam doar drumul la motoare si il lasam sa plece. La ce ne putem astepta? Daca acesta macar reuseste sa iasa din port, se va scufunda sau va naufragia pe o plaja parasita in cel mai fericit caz. NU poate ajunge niciunde pentru ca nu are destinatie si nici ghidaj.

La fel este si la oameni. Iar acum, va intrebam noi, de cate ori nu v-ati confrutat cu situatia trecerii une zile intregi fara sa realizati mare lucru pentru ca nu ati avut un scop pentru acea zi?

De cate ori de Anul Nou va faceti lista cu obiective pentru acel an, dar singurul scop ramane scrierea listei si atat, fara realizarea unui „plan de navigare spre acel scop”?

Analizand acest material, regasim elemente care se progapa de-a lungul generatiilor, dintre care cel mai intalnit este „devenim ceea ce gandim”. Iar fara un exemplu practic, poate fi privita ca inca o fraza de „marketing” care sa ne faca sa cumparam mai multe carti pe subiect. Asadar, iara exemplul practic care arata ca exista un „sambure” de adevar in aceasta declaratie:

„Sa presupunem ca un fermier are niste pamant si este fertil. Fermierul are de ales. Poate planta orice isi doreste. Pamantului nu-i pasa. Este alegerea fermierului. Tineti minte: comparam mintea omului cu pamantul. Pentru ca mintea, ca si pamantul, nu tine cont de ce anume ‘plantezi’ in ea. Va da roade dupa cum plantezi. Dar nu-i pasa ce.

Acum sa spunem ca fermierul are doua seminte: una de porumb, alta de matraguna (buruiana letala). Face doua gauri in pamant si le planteaza pe ambele. Porumbul si matraguna. Acopera gaurile, uda si ingrijeste pamantul. Ce se va intampla?

Fara gres pamantul va oferi ceea ce s-a plantat in el. Asa cum spune Biblia: „Ce semeni, aia culegi”. Amintiti-va, pamantului nu-i pasa. Va da otrava la fel de abundent cum va da si porumb.

Mintea umana este mult mai fertila si mai incredibila si misterioasa decat pamantul. Dar functioneaza la fel. Nu-i pasa ce planta: succesul sau esecul. Un scop concret si demn de urmat, sau confuzie, neintelegere, teama, anxietate, etc. Dar ce plantam, va rasari!”

Ascultati clipul de la minutul 22:50 pentru a implementa un test practic timp de 30 de zile propus de Earl Nightingale care poate sa va schimbe viata pentru totdeauna.

In incheiere, credem cu tarie ca cei mai de succes oameni au fost cei care au transformat scopul lor in viata intr-un stil de viata, o obsesie, un gand continuu care le-a definit viata.